În România se trăiește bine, dar se moare cu zile în spitale care nu au bani

România este o țară paradoxală nu doar pentru cineva care ia contact pentru prima dată cu ea, ci și pentru cei care locuiesc aici de o viață. Și nu o spun la modul pur filosofic, constat acest lucru pe zi ce trece uitându-mă la aspectele realității de zi cu zi. Spre exemplu, dacă, Doamne ferește, cineva ar avea nevoie acum să meargă la spital de urgență, se va izbi de realitatea cruntă a lipsei de bani cu care spitalele din România se confruntă parcă acum mai mult ca oricând. Altfel spus, este foarte posibil, dacă nu chiar aproape sigur, ca spitalul la care merge să nu aibă resursele și medicamentele necesare să îl trateze. Și asta nu într-un spital de oraș mic din România, care aparține de vreo primărie uitată de lume. Nu! Este foarte posibil să se întâmple acest lucru într-un spital chiar din Capitala țării. Nu îmi iese nici acum din cap declarația de la finalul anului trecut a managerului de la spitalul Colțea din București, care spunea că  „pentru luna decembrie, suma alocată pentru Spitalul Colţea este de 100 de lei de la CNAS”. Și aici apare paradoxul de care spuneam la început. Luați această declarație a unui manager de spital și comparați-o cu declarația recentă a ministrului de Finanțe, care a spus că „anul acesta înregistrăm o premieră, anume că PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 20.000 euro.” Cum vă simțiți când un ministru vă arată, e drept, pe niște cifre statistice, cât de bogați suntem pe hârtie? E suficient să compari în minte cifra doctorului cu cifra ministrului: 100 de lei versus 20.000 de euro. Undeva e o fractură de logică. Mintea mea nu poate să conceapă existența concomitență a celor două realități. Nu ar fi trebuit ca nivelul PIB pe cap de locuitor să se vadă inclusiv în calitatea sistemului de sănătate? 

Cel mai trist lucru este însă că cifra ministrului este una doar pe hârtie, e o realitate pur statistică, tocmai bună de luat și livrat ca discurs public într-un an electoral. Cealaltă, cifra doctorului, este o cifră cât se poate de reală și cât se poate de palpabilă. Contrastele dintre cele două realități sunt teribile, iar paradoxul, de fapt, ascunde o situație tristă: suntem mințiți că suntem bogați, când, de fapt, suntem mai săraci ca oricând.