Actualitate
În Săptămâna Mondială a Imunizării, Viatris anunță începerea pregătirilor pentru vaccinul gripal destinat sezonului 2025-2026
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) marchează anual, în intervalul 24 – 30 aprilie, Săptămâna Mondială a Imunizării, o inițiativă menită să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare pentru toate grupele de vârstă. În ultimii 50 de ani, vaccinuri esențiale au contribuit la salvarea a peste 154 de milioane de vieți, echivalentul a șase vieți pe minut, în fiecare zi, timp de cinci decenii.5
În România, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în intervalul 31 martie – 6 aprilie 2025, s-a înregistrat o creștere de 67% a cazurilor de gripă manifestată clinic față de aceeași săptămână din sezonul anterior, fiind afectate persoane din toate grupele de vârstă. De la începutul sezonului gripal 2024–2025 și până în prezent, au fost raportate 72 de decese în relație cu gripa, înregistrate în rândul pacienților de toate vârstele, majoritatea dintre acestea fiind în rândul personelor de peste 65 de ani.6
Gripa sezonieră este o boală prevenibilă prin vaccinare1, pentru care Viatris a început să pregătească vaccinul său gripal, pe baza compoziției recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru sezonul 2025–20267, pentru a proteja populația de gripă.
În acest context, Influvac®, vaccinul gripal trivalent pe substrat de ou, furnizat de Viatris, este formulat pentru a oferi protecție împotriva a trei tulpini gripale: două de tip A (similare A/Victoria/4897/2022 (H1N1)pdm09 și A/Croaţia/10136RV/2023 (H3N2)) și una de tip B (similară B/Austria/1359417/2021, linia B/Victoria), în conformitate cu recomandările emise.7 Linia B/Yamagata va fi exclusă, deoarece din martie 2020 nu a mai fost identificată printre tulpinile gripale circulante, iar includerea ei nu mai este considerată necesară.8 Noul vaccin va rămâne eficient și bine tolerat, respectând aceleași standarde ridicate de calitate ca și formula anterioară, care conținea patru tulpini.
Gripa rămâne o amenințare gravă pentru sănătatea publică
Gripa rămâne o problemă majoră de sănătate, atât la nivelul fiecărui individ, cât și pentru sistemul public de sănătate, cu un impact accentuat în lunile de iarnă, dar prezentă pe tot parcursul anului. În ultima perioadă, numărul cazurilor de gripă a crescut la nivel european. Cu toate că beneficiile vaccinării antigripale sunt bine documentate9, iar tot mai multe țări europene își extind ghidurile de imunizare, ratele de vaccinare rămân reduse în rândul grupurilor vulnerabile, lăsându-le expuse riscului de a dezvolta forme severe ale bolii.10
“Deseori, oamenii consideră că își pot gestiona singuri simptomele de gripă și că nu au nevoie de vaccinare. Din păcate, realitatea pe care o văd în spital este cu totul alta. Gripa poate determina îmbolnăviri grave, ce necesită spitalizări, uneori direct în secţia de terapie intensivă necesitând ventilație mecanică. Gripa poate conduce la complicaţii severe şi deces, în special la copiii mici, la vârstnici şi la pacienţii cu boli cronice.2 Vaccinarea rămâne cea mai eficientă modalitate de a reduce aceste riscuri, de a diminua complicaţiile, spitalizările şi decesele cauzate de gripă. În acelaşi timp, vaccinarea va preveni răspândirea gripei la alte persoane.9 Studiile arată că uneori infecţia cu virus gripal poate apărea și la o persoană vaccinată, dar forma de boală la aceste cazuri va fi una uşoară, ceea ce înseamnă că vaccinarea previne formele severe şi complicate de gripă.9 Este important de subliniat că vaccinarea este necesară nu numai celor cu risc crescut pentru forme severe de gripă, ci este utilă tuturor persoanelor, inclusiv celor sănătoase, începând cu sugarii cu vârsta de 6 luni. Cu cât procentul de persoane vaccinate va fi mai mare, cu atât gripa se va răspândi mai puţin în comunitatea respectivă”, a explicat Prof. Dr. Victoria Aramă, medic primar Boli infecţioase în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, din Bucureşti
”Un angajament de lungă durată în protecția împotriva gripei
Vaccinul trivalent Viatris este utilizat în practica medicală din anii 1950. Informații despre profilul său de siguranță au fost documentate în numeroase publicații științifice și studii clinice, inclusiv evaluări post-autorizare.11 Aceste date includ utilizarea la diverse categorii de pacienți, inclusiv la persoane cu afecțiuni cronice şi femei însărcinate, în conformitate cu indicațiile și recomandările existente. 4,11,12
“Viatris rămâne partenerul de încredere al profesioniştilor în domeniul sanitar, Ministerului Sănătăţii şi populaţiei din România în prevenţia gripei, cu respectarea recomandărilor OMS, menținând cele mai înalte standarde de calitate, eficacitate și siguranță, dovedite în timp, şi, în cazul Influvac trivalent, oferind astfel o protecție demonstrată clinic împotriva gripei. Asigurarea unui lanț de aprovizionare fiabil rămâne o prioritate, pentru a sprijini sistemele de sănătate și comunitățile din toată Europa și din România, facilitând accesul la timp pentru următorul sezon gripal”, a declarat Dana Inczeffi-Duma, Country Manager Viatris România.
OMS: Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Acest document se adresează exclusiv reprezentanţilor media și are caracter strict informativ în ceea ce privește vaccinarea antigripală în sezonul 2024-2025, tulpinile de virus gripal selectate pentru dozele de vaccin gripal pentru sezonul 2025-2026 şi importanţa îmbunătăţirii ratelor de vaccinare antigripală în rândul populaţiei de toate vârstele. Nu este un material promoțional.
RO-INF-2025-00002