Opinii

Incompetența din România se scumpește

Posted on

Ce s-a întâmplat zilele trecute în România este de domeniul unui absurd de care până și Kafka ar fi fost uimit. Atât ce s-a întâmplat la Botoșani cât și tragedia de la 2 Mai ne-au demonstrat încă o dată, de parcă n-am fi știut deja, că două dintre sistemele instituționale de stat din România, poliția și sănătatea, au problemele mari în mecanismele de funcționare și oricând, la orice oră din zi și din noapte, pot genera adevărate tragedii. 

Întâmplarea nefericită de la Botoșani, în care o femeie a murit fără ca medicii să se uite la ea, deși se afla în spital, și cazul dramatic de la 2 Mai, în care un tânăr aflat sub influența drogurilor a curmat viața a doi oameni, au un singur lucru în comun: revoltătoarea incompetență a unor instituții care sunt finanțate din bani publici să funcționeze și care parcă se chinuie să ne demonstreze exact contrariul. Ironia, dacă putem numi situația în acest fel, face ca aceste două drame să aibă loc exact în momentul în care guvernanții pun la cale majorarea taxelor și impozitelor, adică exact a acelor plăți pe care noi le facem pentru ca instituții precum poliția sau spitalul să funcționeze. Această coincidență – statul vrea să mărească taxele chiar în momentul în care drojdia propriei sale incompetențe iese la suprafață – nu poate să nu te ducă la concluzia că statul nefuncțional începe să coste prea mult. N-aș fi avut nimic împotrivă să plătesc taxe și impozite mai mari dacă aș ști că aceste „plăți” îmi vor aduce beneficiul unui serviciu de o calitate mai bună. Doar că nu e așa. Taxele și impozitele cresc pentru a finanța o gaură, un deficit bugetar creat pe baza unor cheltuieli uriașe cu pomeni electorale, acordate sub forma unor vouchere și a unor subvenții, oferite de politicieni la schimb pentru niște voturi. 

Acum, când guvernanții pun la cale o nouă „revoluție fiscală”, ar fi un bun moment să medităm la sensul taxării de către stat. Plătim taxe și impozite ca să primim ceva la schimb, în speță niște servicii. Plătesc contribuții ca să mă pot duce la un spital în care să nu mor așteptând să vină un medic să mă consulte. Plătesc impozit pe salariu pentru ca instituția numită poliție să aibă grijă ca mașinile care circulă pe străzi să nu fie conduse de oameni aflați sub influența stupefiantelor. Așadar, rolul acestor taxe și impozite acesta este: de a plăti niște servicii. În momentul în care statul decide dintr-o dată că vrea să-i dau mai mulți bani, mă aștept ca serviciile pe care le primesc la schimb să fie de o mai bună calitate. Sau măcar funcționale. 

Din păcate, am acest gust amar când vine vorba despre majorarea taxelor și impozitelor: de fapt, incompetența din România se scumpește. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version