Actualitate

Încrederea în economia zonei euro a scăzut uşor în iulie

Posted on

Foto: iStock

Încrederea investitorilor în zona euro a scăzut uşor în iulie, pentru a zecea lună consecutiv, conform rezultatelor unui studiu publicat marţi de Comisia Europeană, transmite Reuters.

Indicele Sentix privind încrederea în economie a scăzut la 95,8 puncte în iulie, de la 95,9 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 95,4 puncte.

Indicele privind aşteptările legate de forţa de muncă a scăzut la 97,8 puncte în iulie, ajungând pentru prima dată din aprilie 2021 sub media pe termen lung.

Studiul Sentix arată că încrederea în economie a scăzut semnificativ în Franţa, şi s-a consolidat în Spania. De asemenea, în Italia încrederea în economie s-a îmbunătăţit moderat iar în Germania a crescut uşor.

În rândul retailerilor, companiilor din industrie şi al furnizorilor de servicii din zona euro, încrederea a slăbit, în timp ce în rândul consumatorilor şi contractorilor încrederea s-a îmbunătăţit în iulie.

Încrederea în industrie s-a redus la minus 10,5 puncte în iulie, de la minus 10,2 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de minus 10,7 puncte. În cazul serviciilor, încrederea a scăzut la 4,8 puncte în iulie, de la 6,2 puncte luna precedentă, iar în rândul retailerilor încrederea s-a redus la minus 9,2 puncte în iulie, de la minus 7,9 puncte luna precedentă.

În contrast, încrederea în rândul consumatorilor a ajuns la minus 13 puncte în iulie, de la minus 14 puncte luna precedentă, în linie cu estimările analiştilor.

Zona euro şi Uniunea Europeană au înregistrat o creştere de 0,3% în trimestrul doi din acest an, comparativ cu primele trei luni din 2024, arată datele preliminare publicate marţi de Eurostat.

Cele mai citite știri

Exit mobile version