Opinii
Indicatori economici pentru mințit poporul
Atunci când vrei să argumentezi o idee, oricare, din vastul domeniu al economie, în mod sigur există cel puțin un indicator economic care să-ți susțină logica și să te ajute să pară că ceea ce spui tu este pe deplin argumentat de realitatea economică.
Scoși din context și izolați de contextul necesar și de cadrul mai larg, indicatorii economici pot reflecta orice decizie care ne convine. În an electoral, sunt folosiți de ambele tabere, și de cei aflați la putere și de cei din opoziție, pentru a argumenta, deopotrivă, că situația economică este bună, dar și că situația economică este rea. Trebuie să știm, însă, că nu există nici măcar un singur indicator economic care să fie atât de cuprinzător încât evoluția sa să prezinte o realitate economică în totalitatea ei. Nici măcar cele elementare, precum, să zicem, PIB pe cap de locuitor sau creșterea venitului pe cap de locuitor. În lipsa corelării acestor indicatori cu alți indicatori, prezentarea lor în discursuri are, în final, un singur scop: de a manipula.
Sigur, există și excepții. În mod evident, dacă vorbim de o contracție severă a Produsului Intern Brut pe un trimestru sau chiar două, în acest caz ne putem face o idee despre faptul că situația economică se deteriorează. Însă în cazul unor indicatori care prezintă situații favorabile, de cele mai multe ori lucrurile fie nu stau chiar așa, fie lipsesc anumite elemente, cel mai probabil, intenționat date la o parte ca să nu eclipseze propaganda. De aceea, indicatorii economici trebuie puși, întotdeauna, într-un context mai larg și corelați mereu. De exemplu, nu putem decreta că a crescut nivelul de trai al populației doar pentru că au crescut veniturile populației. Trebuie să ne uităm și la evoluția prețurilor, adică la inflație, dar și la structura cheltuielilor. La fel cum nu putem concluziona că situația economică a țării este gravă uitându-ne doar la datoria externă sau la evoluția Produsului Intern Brut, fiind necesară observarea unui cadru mult mai larg, dar și contextul economic al indicatoriilor.
Este important, așadar, să știm că, de cele mai multe ori, indicatorii economici care ni se prezintă de către o entitate sau alta, eventual cointeresată, nu sunt folosiți pentru altceva decât pentru validarea unor idei care convin și pentru transmiterea unor mesaje.