Profil de antreprenor

Infuzia-minune care a îndeplinit un vis antreprenorial

Cristian Cîrloganu știa, de mic copil, că într-o zi va avea propria sa afacere. În 2017, la 27 de ani, a avut prima experiență antreprenorială, dar, din păcate, aceasta a durat foarte puțin. Însă tânărul nu a renunțat la visul său, iar doi ani mai târziu avea să lanseze pe piață o băutură naturală din ceai cu efect probiotic. Rețeta a fost una reușită, Tonic-Blend devenind în cei patru ani de activitate un business… solid.

Există o ligă selectă a celor care militează pentru o lume mai bună din care și-a propus și Cristian Cîrloganu să facă parte atunci când a adus pe piață băutura naturală din ceai cu efect probiotic Tonic-Blend Kombucha. Era anul 2019, iar investiția inițială era planificată la circa 12.000 de euro. Că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din piață, a învățat pe propria-i piele și o dovedește faptul că suma de început s-a dublat rapid, în contextul în care în planul inițial de business nu au fost luate în calcul mai multe elemente-cheie dintr-o afacere în producție. Astfel, de la idee la lansarea pe piață a trecut un an. „Am trăit un soi de procrastinare pe care am vindecat-o cu acțiunea”, își amintește tânărul antreprenor. Trei ani, singura sa sursă de finanțare a fost bugetul propriu al familiei, iar cumulat, s-a ajuns la circa 100.000 de euro. „În vara acestui an, am reușit să primim un sprijin financiar din partea Raiffeisen Bank”. Până la finele anului, antreprenorul estimează afaceri de aproximativ 150.000 de euro.

Ceai cu istorie

kombucha

Povestea Kombucha începe în urmă cu mai bine de două mii de ani, în Japonia. Legenda spune că împăratul Inyoko era grav bolnav, astfel că japonezii au apelat la un doctor coreean numit Kombu pentru a-i găsi un leac. Acesta a preparat o băutură aparte, obținută din fermentarea ceaiului, care i-a redat imediat puterile împăratului. Astăzi, multe alte legende circulă despre kombucha, supranumit și „elixirul nemuririi” sau „ceaiul ceresc”, însă efectele sale benefice sunt atestate de mii de ani. Lumea modernă a început să studieze această băutură abia după anul 1850, iar primul brand de kombucha a fost lansat în anul 1995. De atunci și până în prezent, aceasta a devenit foarte populară, revoluționând piața băuturilor răcoritoare sănătoase. De altfel, kombucha, spune antreprenorul, este deja un fenomen global care este confirmat în America și crește puternic ca notorietate în Europa. De pildă, țări precum Spania, Germania sau Marea Britanie sunt cele mai relevante atât din punctul de vedere al consumului de kombucha, cât și al diversității și calității. „Cred cu tărie că România este o piață cu foarte mare potențial și în cei trei ani de când suntem în contact cu oamenii care ne cumpără produsele am observat faptul că ei caută calitate. Consumatorii noștri sunt dispuși să plătească puțin mai mult decât pe produsele clasice, dar așteaptă să primească în schimb calitate. Încă de la început standardul nostru a fost de calitate premium și constant ne-am îmbunătățit cu ajutorul feedbackului de la consumatori. Și vă spun sincer că îi iubim pe oamenii care aleg să cumpere calitate și să consume Tonic-Blend Kombucha. Aceasta este energia care schimbă națiuni, nu doar companii”, susține antreprenorul.

Drumul ceaiului

Cristian Cîrloganu a absolvit Academia de Studii Economice din București, cu specializarea Relații Economice Internaționale și Logistică. Recunoaște că a cochetat o perioadă cu lumea corporatistă care i-a oferit, printre altele, o imagine amplă a ceea ce înseamnă o companie mare, structura sau lucrul în echipă. Între timp, mărturisește că a reușit să-și îndeplinească visul de a ajunge în State prin programul Work & Travel și astfel orizonturile sale s-au extins. „Îmi place foarte mult să călătoresc și să iau contact cu culturi noi”, explică antreprenorul. S-a lăsat întotdeauna inspirat de oamenii din jurul său și spune că a avut parte de mentori, convins fiind că acest lucru este una dintre cheile succesului. „Am înțeles că de multe ori experiența face diferența și că o persoană care a mers deja pe drumul pe care eu merg mă va ghida spre obiectivele mele. Dacă noțiunea de mentor poate fi prea abstractă, vă invit să vă mutați atenția către alpinism, unde șerpașii joacă un rol esențial între a trăi și a atinge obiectivele sau a muri”. Cu toate acestea, multe lucruri au trebuit rezolvate pe cont propriu. La început, marea provocare, mărturisește tânărul antreprenor, a fost legată de lipsa unei experiențe tehnice în producția de băuturi. „A fost necesar să învăț pas cu pas, să investesc timp și bani pentru a dobândi acest know-how. Pe urmă, lipsa capitalului pentru investiție a fost o altă mare provocare, deoarece în cazul nostru vorbim de un business care este sustenabil doar dacă produce și vinde volume mari. Vânzările și crearea unei echipe au fost și sunt o provocare mare”, explică antreprenorul. Însă a beneficiat de sprijinul celor din jurul său. De pildă, părinții săi, timp de mai bine de un an și jumătate, veneau de două ori pe lună în Capitală să-l ajute cu producția. Și, dincolo de investițiile financiare care păreau fără sfârșit, a primit susținerea partenerei sale de viață și a prietenilor care au ales să-i consume produsele și chiar l-au ajutat financiar atunci când a fost necesar, pentru a-și continua businessul.

O infuzie salvatoare

Pentru Cristian Cîrloganu, ultimul an a fost unul foarte intens și speră să-l încheie cu două-trei listări către lanțuri mari de cafenele. „Până acum am reușit să creștem mult capacitatea de producție, am reușit să stabilizăm produsele, să diversificăm ambalajele, să obținem certificarea BIO. Ar fi mai multe, dar acestea sunt cele mai notabile”, explică el. Tonic-Blend Kombucha s-a lansat chiar imediat după lockdown, în iunie 2020, prin urmare, toată activitatea comercială s-a desfășurat odată cu evoluția pandemiei. „Provocări din cauza pandemiei nu pot spune că am avut, ci mai degrabă oportunități, deoarece multe persoane cu experiență în FMCG din România și-au îndreptat atenția către un cadru de dezvoltare a antreprenorilor din domeniu. Ca exemplu este programul Horeca Business Accelerator, care pune la aceeași masă antreprenorii cu mentorii.” Pe de altă parte, oamenii, spune Cristian Cîrloganu, au devenit mai atenți și mai conștienți de importanța calității alimentelor pe care le consumă, deoarece au realizat că le impactează direct calitatea vieții. „Lumea din jurul nostru a înțeles faptul că produsele alimentare cu valabilitate de 2+ ani nu le sunt tocmai benefice și astfel și-au îndreptat atenția spre alimente din lanțul scurt  de aprovizionare și de la producătorii locali, mulți dintre noi fiind chiar artizanali. A existat într-adevăr o creștere semnificativă a ofertei de produse locale, însă din punctul nostru de vedere a existat o creștere și mai mare a atenției oamenilor în ceea ce privește calitatea vieții, a produselor pentru care plătesc, și aceste lucruri pot doar să ne bucure enorm, deoarece evoluția este unul dintre obiectivele noastre.” Tonic-Blend exact asta și-a propus: să inspire oamenii să aleagă un stil de viață sănătos și sustenabil. „Experiența ne-a învățat că schimbarea vine din interior spre exterior, iar Tonic-Blend și-a propus de la început să fie schimbarea”, încheie antreprenorul. 

3 beneficii principale ale consumului de kombucha

  1. Sursă potențială de probiotice

Alimentele fermentate precum iaurturile, varza murată și chefirul conțin microorganisme vii. Deoarece kombucha este un produs rezultat în urma unui proces de fermentație, acesta conține o serie de bacterii probiotice, care pot ajuta la echilibrarea florei intestinale și la îmbunătățirea digestiei. 

  1. Aport grozav de vitamine și minerale 

Kombucha conține multiple vitamine și minerale care sunt produse atunci când drojdia descompune zaharurile, rezultând inclusiv vitaminele C, B1, B6 și B12. 

  1. Antioxidanți – sursă de tinerețe și sănătate

Numeroase fructe și legume sunt bogate în antioxidanți, dar aceștia se găsesc și în kombucha, iar consumul regulat al acestei băuturi poate ajuta la combaterea moleculelor din organism care cauzează deteriorarea celulelor.

Cele mai recente știri

To Top