Transporturi

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 6,35%, la opt luni; în august, volumul s-a diminuat cu 22,64%

Posted on

Foto: iStock

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, a ajuns, în primele opt luni ale acestui an, la 106.534 de unităţi, în creştere cu 6,35% faţă de acelaşi interval din 2023, arată datele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Potrivit sursei citate, raportat la luna august a anului trecut, în aceeaşi perioadă din 2024, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 22,64%, până la un volum de 9.972 de unităţi.

În clasamentul pe mărci de autoturisme noi, la finele lunii august din acest an, primul loc era ocupat de Dacia, cu 32.009 unităţi, urmată de Toyota – cu 9.206 de exemplare, Hyundai (6.961), Skoda (6.938), Renault (6.873), Volkswagen (6.352), Ford (4.503), Mercedes (3.689), BMW (3.420) şi Suzuki (3.301).

Datele oficiale relevă faptul că, în ceea ce priveşte autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în august 2024, un număr de 27.710 de unităţi, mai mult cu 5,1% de la un an la altul.

De asemenea, în acest an, până la finele lunii august, au fost înmatriculate 210.472 de autoturisme rulate, înregistrate pentru prima dată în România, cu 19,56% peste volumul raportat în primele opt luni din anul anterior.

Cele mai citite știri

Exit mobile version