Transporturi
INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 17,1%, în primele patru luni din 2023
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a crescut cu 17,1%, în primele patru luni din 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în perioada 1 – 30 aprilie 2023, s-a consemnat un salt al afacerilor în comerţul cu autovehicule (+29,3%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+8,4%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+0,7%). Pe de altă parte, comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 10%.
Ca serie ajustată, în intervalul de referinţă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor s-a majorat cu 15,7%, de la an la an.
De asemenea, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 16,1% mai mare, comparativ cu primele patru luni din 2022, influenţată de rezultatele din: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+58,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+20%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+15,2%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+15%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+4,7%).
În plus, ca serie ajustată, în perioada ianuarie – aprilie, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a raportat afaceri în creştere cu 21,6%, comparativ cu perioada similară din 2022.
Potrivit sursei citate, în aprilie 2023 vs aprilie 2022, afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor au crescut atât ca serie brută (+16%), cât şi ca serie ajustată (+19,1%).
Pe segmentul activităţii de servicii de piaţă prestate populaţiei s-a înregistrat o majorare, ca serie brută, a cifrei de afaceri, în aprilie anul curent, cu 9%, respectiv cu 12,7%, ca serie ajustată, în comparaţie cu aprilie, anul trecut.
Datele INS relevă faptul că, de la lună la lună (aprilie – martie 2023), volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a consemnat o scădere cu 12,8%, dar ca serie ajustată a crescut cu 1,1%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, cifra de afaceri s-a diminuat cu 2,3%, de la o lună la alta, ca serie brută, precum şi cu 0,7% ca serie ajustată.