Actualitate

INS: Cifra de afaceri din industrie, pe total, a crescut cu 4,8%, în termeni nominali, în primele opt luni

productie industriala
Foto: iStock

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali, cu 4,8%, în primele opt luni, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

”Cifra de afaceri din industrie, a crescut în termeni nominali, în perioada 1.I-31.VIII.2024, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2023, pe ansamblu, cu 4,8%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+5,5%). Industria extractivă a scăzut cu 11,3%”, arată datele INS.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+9,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,3%), industria bunurilor de uz curent (+3,6%), industria energetică şi industria bunurilor intermediare (+2%, fiecare).

August 2024 comparativ cu iulie 2024

Cifra de afaceri din industrie, a scăzut în termeni nominali, în luna august 2024, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 11,8%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare cu 12,3%. Industria extractivă a crescut cu 5,1%.

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-18,7%), industria energetică (-9,5%), industria bunurilor intermediare (-9,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-8,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-6,3%).

August 2024 comparativ cu august 2023

Cifra de afaceri din industrie, a crescut în termeni nominali, în luna august 2024, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 4,2%, datorită creşterii înregistrate în industria extractivă (+6,5%) şi în industria prelucrătoare (+4,2%).

Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+10,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,5%), industria bunurilor de uz curent (+4,6%) şi industria bunurilor intermediare (+1,2%).

Industria energetică a scăzut cu 8,1%.

Cele mai recente știri

To Top