Unităţile de procesare din România au colectat, în primele cinci luni ale anului, o cantitate de 536.093 tone de lapte de vacă, în creştere cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile de lapte brut au înregistrat un avans de 45%, totalizând 62.993 tone, relevă datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia de produse lactate a consemnat o creştere pe toate componentele în perioada menţionată, respectiv la lapte de consum, smântână de consum, lapte acidulat, unt şi brânzeturi, cea mai mare creştere de producţie fiind înregistrată la unt (+18,1%). Cantitatea totală de unt obţinută în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024 a fost de 4.974 tone.
La brânzeturi, producţia totală a fost de 45.798 tone, mai mare cu 9,8% faţă de cea înregistrată în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2023, din care 42.798 tone din lapte de vacă.
În luna mai 2024, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 9,5% faţă de luna aprilie 2024 şi cu 2,3% faţă de luna mai 2023.
Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la brânzeturi (+6,6%) în luna mai, raportat la aprilie, totalizând 10.502 tone, iar scăderea cea mai mare a producţiei a fost înregistrată la unt (-50,5%), care a ajuns la 708 tone.
Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a scăzut în luna mai 2024 faţă de luna precedentă cu 21,8%, la 9.941 tone.
În mai 2024, comparativ cu mai 2023, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 2,3%.
Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la lapte de consum (+1,9%), iar scăderea cea mai mare a producţiei a fost înregistrată la unt (-26,9%).
Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a crescut în luna mai 2024 cu 51,6% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.