Transporturi
INS: Numărul de pasageri care au optat pentru transportul feroviar a crescut cu 7,9%, în primele 9 luni din 2023
Transportul feroviar de pasageri a înregistrat, în primele nouă luni din 2023, o creştere cu 7,9% a numărului de pasageri transportaţi şi cu 7,4% în ceea ce priveşte parcursul acestora, comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
În perioada menţionată, transportul rutier de pasageri a deţinut cea mai mare pondere în total (75,3%), fiind urmat de transportul feroviar (18,5%).
Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2022, transportul rutier de pasageri a înregistrat o creştere cu 15,5% în ceea ce priveşte numărul de pasageri transportaţi, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 19,8%.
În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistraţi 85.000 de pasageri, iar în transportul maritim nu au fost înregistraţi pasageri în perioada analizată.
Transportul aerian a înregistrat cea mai însemnată creştere dintre modurile de transport, în ceea ce priveşte numărul de pasageri, respectiv cu 18,8% faţă de primele nouă luni din 2022, fiind transportaţi 18.704.000 pasageri, din care 92,7% în curse internaţionale.