Business
INS: Peste jumătate din numărul total de întreprinderi active au avut ca activitate principală prestarea de servicii de piaţă
Peste jumătate din numărul total de întreprinderi active, respectiv 52%, au avut în 2023 ca activitate principală serviciile de piaţă şi tot în acest sector s-a înregistrat cel mai mare număr mediu de salariaţi, reprezentând 39,1% din total, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, vineri, AGERPRES.
Numărul total de întreprinderi a crescut cu 5,8% în 2023 comparativ cu anul 2022. La sfârşitul anului 2023, sectorul industrie însuma 63.112 întreprinderi, respectiv 9,3% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă).
Cea mai mare pondere a fost deţinută de întreprinderile active din cadrul sectorului Servicii de piaţă, respectiv 52,0%.
În anul 2023, numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,9% faţă de 2022. Întreprinderile din sectorul Servicii de piaţă au deţinut cea mai mare pondere în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi (39,1%), urmate de cele din industrie (29,0%). Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 20 salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa 5 salariaţi.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de întreprinderile cu activitate principală de comerţ (40,4%), întreprinderile din construcţii deţinând doar 8,5% din totalul cifrei de afaceri.
Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută, în 2023, în proporţie de 37,4% în servicii de piaţă, 29,6% în industrie, 21,5% în comerţ şi 11,5% în construcţii.
Structura investiţiilor brute în cadrul sectoarelor de activitate economică se prezintă astfel: industrie 36,5%, servicii de piaţă 31,0%, construcţii 18,8%, iar comerţ 13,7%.
Rezultatul brut al exerciţiului a înregistrat valori pozitive (profit) în toate cele patru sectoare de activitate economică, serviciile de piaţă şi comerţul înregistrând 57,8% din valoarea rezultatului brut.