Actualitate

INS: România este depăşită de toate ţările partenere din cadrul UE în planul inovării

Posted on

Foto: iStock

România se află pe locul 47 în planul inovării, din 132 de ţări analizate, fiind depăşită de toate ţările partenere din cadrul Uniunii Europene, potrivit unui raport pentru anul 2023 privind indexul inovării, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu.

„România, din păcate, în acest moment, în planul inovării, ocupă o poziţie deloc fruntaşă în top. Recent a fost dat publicităţii, pentru anul 2023, situaţia indexului inovării în plan global, în noiembrie. Faţă de anul trecut este de remarcat că am urcat două poziţii. Suntem acum pe locul 47 din 132 de ţări analizate în acest indice, dar suntem în continuare ultimii din Uniunea Europeană şi pe locul 30, dacă ne raportăm la toate ţările din regiunea în care suntem plasaţi în acest top”, a afirmat Vladimir Alexandrescu, la conferinţa „Ecosistemul Antreprenorial”, organizată de Oxygen Events.

Potrivit acestuia, primul loc este ocupat de mai multă vreme de Elveţia, iar locurile doi şi trei au fost alternativ ocupate de Statele Unite şi Suedia. În prezent, a fost schimbată ordinea, astfel că pe locul al doilea se află Suedia, pe locul al treilea Statele Unite, iar pe locul al patrulea Regatul Unit.

„România este pe locul 47 şi ne depăşesc absolut toate ţările partenere din cadrul Uniunii Europene. Analiştii străini fac o observaţie foarte pertinentă: este practic un paradox cum o ţară care are cercetarea-dezvoltarea într-un top al evoluţiei pozitive, atunci când este vorba de inovare se află la un nivel mai scăzut. Asta înseamnă că există suficiente resurse în interiorul ţării pentru ca, într-un timp rezonabil, să reuşim să recuperăm nişte poziţii. Aici nu contează, până la urmă, clasamentul în sine, nu este o competiţie sportivă, ci contează modul în care inventivitatea românească poate să facă produsele noastre să fie mai competitive în această lume globală, în care profitul este urmărit de toată lumea”, a adăugat reprezentantul INS.

El a subliniat că sunt speranţe bazate pe realităţi ca România să câştige şi la capitolul inovaţii unele poziţii şi să asigure, atât ca procese, cât şi ca produse, perspective mai bune lumii noastre.

„În ceea ce priveşte alte două categorii pentru care se urmăresc indicatorii, în materie de inovare – cea operaţională şi cea de marketing, este încă prea devreme pentru a putea vorbi de asemenea lucruri în România”, a mai spus Vladimir Alexandrescu.

Potrivit acestuia, inteligenţa creatoare nu are graniţe nici în interiorul ţării, nici în lume.

„Asta înseamnă că şi întreprinderile mici şi mijlocii pot dispune de resurse de creativitate şi pot veni cu inovaţii importante, mai ales beneficiind de un avantaj care este dat de faptul că sunt întreprinderi mai mici. Atunci când este vorba de inovarea de procese, este mult mai uşor de pus în aplicare, de implementat respectiva inovare decât în cazul unor firme mari”, a susţinut reprezentantul INS.

Cele mai citite știri

Exit mobile version