Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele şapte luni ale anului în curs, au însumat 7,387 milioane de persoane, în creştere cu 14,7% faţă de perioada asemănătoare din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi.
Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,2%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 15,8%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023, au însumat 15,446 milioane, în creştere cu 13,8% faţă de cele din perioada similară din 2022. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,6%, în timp ce ale turiştilor străini au reprezentat 16,4%.
Durata medie a şederii în primele 7 luni a fost de 2,1 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,2 zile.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada menţionată a fost de 28,6% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,9 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2022.
Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Bucureşti (1,028 milioane de persoane), Braşov (816.400 persoane) şi Constanţa (808.000 persoane), iar înnoptările turiştilor au consemnat valori mai mari în Constanţa (2,556 milioane), Bucureşti (2,050 milioane) şi Braşov (1,536 milioane).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele 7 luni din 2023 au provenit din: Germania (119.000 persoane), Italia (101.100 persoane) şi Israel (97.500 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023 de 8,284 milioane persoane, în creştere cu 19,4% faţă de perioada similară din 2022. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023 de 11,023 milioane de persoane, în creştere cu 15,2% comparativ cu perioada 01 ianuarie -31 iulie 2022.
Potrivit datelor INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iulie 2023 au însumat 1,771 milioane de persoane, în creştere cu 7,3% faţă de cele din luna iulie 2022. Din numărul total de sosiri, în luna iulie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,7%, iar sosirile turiştilor străini 13,3%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iulie 2023 au însumat 4,367 milioane, în creştere cu 7,4% faţă de cele din luna iulie 2022. Din numărul total de înnoptări, în luna iulie 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 89,0%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 11,0%. Durata medie a şederii în luna iulie 2023 a fost de 2,5 zile la turiştii români iar la turiştii străini de 2 zile.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iulie 2023 a fost de 39,8% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de luna iulie 2022. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna iulie 2023 au însumat 1,753 milioane de persoane, în creştere cu 22,8% faţă de luna iulie 2022.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna iulie 2023 au însumat 1,968 milioane de persoane, în creştere cu 8,0% comparativ cu luna iulie 2022.