Actualitate

INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele zece luni, ca serie brută, cu 12,2%

Foto: iStock

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut primele zece luni, faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,5%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,2%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+18,2%), lucrările de construcţii noi (+12,8%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,1%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+30,7%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,7%)”, arată datele INS.

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 7,2%. Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,5%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+20,6%), lucrările de construcţii noi (+12,8%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,6%).

Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+30,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,7%).

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 6,4%

 

Octombrie 2023 comparativ cu septembrie 2023

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 11,2%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,7%), lucrările de reparaţii capitale (+7,9%) şi la lucrările de construcţii noi (+6,7%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţii inginereşti (+13%), clădirile nerezidenţiale (+10,1%) şi la clădirile rezidenţiale (+7,4%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+12,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,3%).

Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 2,6%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+7,2%), construcţiile inginereşti (+4%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,6%).

Octombrie 2023 comparativ cu octombrie 2022

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 10,7%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+17,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+11%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 4,7%.

Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile ingineresti (+23%) şi la clădirile nerezidenţiale (+3,2%).

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 7,1%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 7,6%.

Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+13,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+7,8%). Lucrările de reparaţii capitale au scazut cu 6,3%.

Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+20%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,7%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 7,5%.

Cele mai recente știri

To Top