Actualitate
INS: Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele patru luni, ca serie brută, cu 0,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, ca serie brută, cu 0,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 0,2%, scădere înregistrată la lucrările de construcţii noi (-3%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 9,5%, respectiv cu 4,6%. Pe obiecte de construcţii, s-a înregistrat o scădere la clădirile rezidenţiale (-23,6%)”, arată datele INS.
Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 11,2%, respectiv cu 4,3%.
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6%. Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 6,4%.
Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 9,7%, respectiv cu 6,1%. Pe obiecte de construcţii, o scădere s-a înregistrat la clădirile rezidenţiale (-23,8%). Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 11,2%, respectiv cu 4,7%.
Aprilie 2024 comparativ cu martie 2024
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 10,3%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+28,1%), lucrările de reparaţii capitale (+13%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,3%).
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri astfel: clădirile nerezidenţiale (+15,6%), clădirile rezidenţiale (+15,3%) şi la lucrările de construcţii inginereşti (+5,5%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+17,7%), lucrările de reparaţii capitale (+4,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+1,4%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+11%), clădirile rezidenţiale (+8,6%) şi la construcţiile inginereşti (+0,7%).
Aprilie 2024 comparativ cu aprilie 2023
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 16,2%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+30,3%), lucrările de reparaţii capitale (+14,9%) şi la lucrările de construcţii noi (+11,8%).
Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+21,4%), clădirile nerezidenţiale (+18,5%) şi la clădirile rezidenţiale (+3,6%).
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 13,1%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,4%), lucrările de reparaţii capitale (+10,6%) şi la lucrările de construcţii noi (+7,5%).
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+16,9%), clădirile nerezidenţiale (+14,4%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,2%).