Actualitate

Inteligenţă artificială: Liderul chinez îndeamnă la instituirea unui „cadru amplu de guvernanţă globală” în cazul IA, bazat pe „consens”

Posted on

China va coordona crearea unei „zone de inteligenţă artificială cu sursă deschisă” (open source) pentru cele unsprezece ţări membre ale BRICS, a anunţat duminică preşedintele chinez Xi Jinping în cadrul summitului care are loc la New Delhi, relatează AFP.

Companiile chineze specializate în IA dezvoltă modele de inteligenţă artificială „open source”, ceea ce înseamnă că respectivul cod al aplicaţiei este accesibil tuturor, permiţând înţelegerea modului său de funcţionare şi modificarea acestuia, spre deosebire de modelele „închise” comercializate de occidentali şi, în special, de americani.

Această propunere, care se înscrie în „iniţiativa pentru o inteligenţă artificială deschisă şi incluzivă” promovată de liderul chinez, prevede în special „sprijinirea cooperării în dezvoltarea şi aplicarea modelelor lingvistice de mare anvergură”, potrivit transcrierii discursului său difuzat de CCTV, televiziunea de stat chineză.

Forumul BRICS a fost creat în 2009 pentru a reuni marile economii emergente (Brazilia, Rusia, India, China, apoi Africa de Sud) în afara instituţiilor dominate de Statele Unite şi de puterile occidentale, precum G7.

Liderul chinez a solicitat, de asemenea, instituirea unui „cadru amplu de guvernanţă globală a IA, bazat pe consens”.

Xi Jinping urmează să se întâlnească cu preşedintele Donald Trump în Statele Unite la sfârşitul lunii septembrie.

Administrarea inteligenţei artificiale ar urma să se numere printre principalele subiecte ale discuţiilor lor, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la riscurile existenţiale pe care această tehnologie le-ar putea reprezenta pentru umanitate.

Sâmbătă, directorul Anthropic, Dario Amodei, a îndemnat la încetinirea ritmului de dezvoltare a IA, un mesaj la care s-au alăturat rapid Elon Musk şi Sam Altman (OpenAI).

Cele mai citite știri

Exit mobile version