Tehnologie

Inteligența artificială ne fură joburile

Posted on

Foto: iStock

Evoluția fulminantă a AI face deja ca o realitate care părea încă science fiction acum doar câțiva ani să devină cât se poate de actuală. Tot mai multe meserii sunt amenințate de robotizare și automatizare, dar economia și societatea în ansamblu par încă destul de nepregătite pentru potențialul impact.

Un raport din 2023 al Goldman Sachs arăta că dacă evoluția AI va continua în același ritm, 300 de milioane de locuri de muncă ar putea dispărea la nivel global. „Folosind date privind ocuparea în SUA și Europa, am descoperit că circa două treimi din joburile existente sunt expuse unui anumit grad de automatizare, dar și că AI ar putea înlocui până la un sfert din actuala forță de muncă”, concluzionează studiul. 

Multe dintre meseriile care ar putea fi afectate, parțial sau chiar total, de automatizare și AI sunt cele practicate în medii controlate (birou, fabrici, magazine, depozite) și care presupun un grad relativ redus de competențe și un nivel destul de ridicat de repetitivitate și predictibilitate. Unul dintre principalele domenii ai căror angajați sunt deja amenințați de AI este cel al relațiilor cu clienții. În multe cazuri acestea au introdus interfețe automatizate, fie sub formă de voce, fie sub formă de text, care reduc nevoia de interacțiune umană, doar problemele complexe fiind acum repartizate angajaților „reali”. Se estimează că în companiile care furnizează servicii de tip call center din România lucrează câteva zeci de mii de persoane, multe dintre aceste poziții fiind acum amenințate de AI.

Lor li s-ar putea adăuga mulți dintre cei care ocupă poziții de recepționist. Există deja aplicații, cum ar fi AimeReception, care pot vedea, asculta și înțelege oaspeții sau clienții și pot vorbi cu ei. La rândul lor, oamenii implicați în servicii de vânzări sau marketing la distanță, de obicei prin telefon, ar putea și ei să se vadă înlocuiți în curând de aplicații care sună automat clienții, le expun oferta și sunt în stare să înțeleagă atunci când primesc un refuz sau când interlocutorul este interesat. „În acel moment se face transferul la un consultant uman, însă în viitorul nu foarte îndepărtat AI-ul va putea duce discuția până la capăt”, explică Iulian, un tânăr care lucrează în domeniu pentru filiala din România a unui grup internațional de servicii.

Noi calcule pentru contabili și consultanți

Și în sectorul contabilității lucrurile se schimbă rapid. Inteligența artificială nu va putea, desigur, înlocui total experții din acest domeniu, deoarece, potrivit unei declarații a lui Will Bible, șeful departamentului de transformare digitală și inovare în zona de audit și asigurări al Deloitte, „în acest moment un computer nu-și poate asuma responsabilitatea pentru o opinie în zona de audit. Este nevoie de o persoană, un profesionist calificat și experimentat, care să facă asta.” Totuși, spune el, AI va juca un rol important în procesul de audit și, în general, experții din acest sector văd deja cum AI contribuie la efectuarea rapidă (uneori în interval de doar câteva secunde) și fără eroare a sarcinilor repetitive care le luau uneori contabililor zile întregi. Ceea ce va duce, desigur, la o scădere a personalului necesar în domeniu. În acest moment, potrivit datelor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați (CECCAR), sunt înregistrați în România peste 62.000 de contabili și aproape 10.000 de societăți de contabilitate. Nu este deloc exclus ca o parte deloc neglijabilă a lor să descopere în curând că serviciile lor pot fi prestate mai rapid și mai ieftin de o aplicație.

Influențe similare ale inteligenței artificiale ar putea fi observate și în zone precum analiză de business, cercetare de piață, actuariat sau oricare alt domeniu care în prezent presupune ca o persoană să compileze și să analizeze date pentru a ajuta o companie să ia cele mai bune decizii în afaceri. Și aici vorbim, cel mai probabil, de câteva zeci de mii de posturi care ar putea fi în pericol la nivelul economiei naționale.

AI schimbă planurile din arhitectură 

Nu de puține ori meseriile amenințate de inteligența artificială fac parte dintre cele în care se pătrunde cu multă muncă și eforturi. Unele dintre ele sunt cele de arhitect, designer de interior sau urbanist. La universitatea de profil din București au fost scoase la concurs peste 400 de locuri în sesiunea de admitere de anul trecut. Iar concurența a fost de peste doi pe loc. Însă viitorul acestor profesii pare din ce în ce mai nesigur. „Sunt semne că AI devine nu doar bun, ci îngrozitor de bun, până la punctul în care începe să ne expună propriile limite ca ființe umane și, fără îndoială, să pună în pericol joburile de arhitect”, spune Neil Leach, profesor la Florida International University și autorul a două cărți despre inteligența artificială și arhitectură. El arată că un arhitect folosind AI ar putea lua locul a cinci colegi care lucrează după metodele clasice și sugerează că profesioniștii din acest domeniu trebuie să înceapă să folosească AI ca un mod de a rămâne pe poziții într-o lume tot mai competitivă: „Dacă nu-i poți învinge, alătură-li-te, spune o vorbă veche.”

Un sondaj realizat în 2023 de firma RevitGods a aflat că 20% din arhitecții din Statele Unite erau foarte îngrijorați de posibilitatea de fi înlocuiți de AI în viitor, cu 55% dintre ei fiind moderat îngrijorați de această perspectivă. În România nu a fost făcut un studiu similar, însă potrivit ultimelor date disponibile, există aici cam 11.000 de arhitecți activi (respectiv circa 0,6 la mia de locuitori, ceea ce este puțin comparativ cu alte state europene). Însă dacă avertismentele de pe plan mondial sunt realiste, riscăm ca o bună parte din ei să-și vadă joburile amenințate în viitorul destul de apropiat.

Și în zona de avocatură și consultanță legală se simt de mai mulți ani efectele (pozitive pentru unii, negative, pentru alții) ale robotizării anumitor procese. Celebra firmă românească UiPath, care a fost evaluată la un moment dat la nu mai puțin de 35 de miliarde de dolari, și-a câștigat o parte importantă din clienți (și, cel mai probabil, și din investitori) furnizând soluții automate pentru acest sector. „Roboții noștri folosesc UiPath Document Understanding pentru documente, scan-uri, site-uri web și așa mai departe. Ei pot de asemenea imita modul în care oamenii tastează sau folosesc mouse-ul”, se arată într-o prezentare a companiei.

Programare pentru viitor

Influența AI se simte deja în sectorul care i-a dat naștere. Jen-Hsun „Jensen” Huang, șeful Nvidia, spunea recent că inteligența artificială a evoluat atât de mult și de repede încât părinții ar trebui să renunțe să-și pună copiii să învețe programare, deoarece computerele vor înțelege în curând limbajul uman. Iar cei mici ar trebui să se focalizeze pe cariere în alte domenii mai de viitor, cum ar fi educația, agricultura sau meseriile care nu pot fi efectuate (încă) de roboți, cum ar fi cele din construcții.

În România lucrează în zona IT aproape 250.000 de persoane, ceea ce ne situează pe un loc fruntaș în Europa. Însă unele companii din zonă au început deja să simtă concurența AI ori au implementat ele însele soluții AI care elimină necesitatea muncii umane, astfel încât în ultima vreme tot auzim despre firme autohtone de software care fac concedieri. De altfel, potrivit unui studiu recent al bestjobs și Orion Innovation, circa 60% din angajații din domeniu consideră 2024 un an care va aduce schimbări semnificative în industria IT.

Evident că adoptarea inteligenței artificiale nu va avea loc peste noapte și se va petrece în ritmuri diferite de la sector la sector și de la companie la companie. Cum la fel de evident este că nu toate soluțiile propuse de AI se vor dovedi, în cele din urmă, a fi cele mai bune sau că nu toți furnizorii de robotizare și automatizare vor reuși să reziste pe piață. Lupta este grea, cu urcușuri și căderi și este greu de prognozat cum va arăta domeniul acesta peste câteva luni, ca să nu mai vorbim de peste câțiva ani. Acțiunile UiPath, de pildă, de care vorbeam ceva mai sus, au scăzut puternic în ultimii trei ani de la listarea la New York. Asta nu înseamnă, însă, că firma nu are potențialul de a scrie în continuare istorie în acest domeniu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version