Între deficit și speranță

Leul s-a apreciat, dobânzile au scăzut, indicii bursieri au crescut, randamentele titlurilor de stat au intrat pe o traiectorie corectă. Fără îndoială, după victorie, investitorii îi acordă lui Nicușor Dan un mare credit de încredere. Într-o situație normală, optimismul ar fi fost temperat – avem un deficit bugetar enorm și numeroase alte probleme structurale. Totuși, în piețele financiare s-a lucrat în ultimele săptămâni cu cele mai negre scenarii, așa că alegerea unui președinte care se declară pro business și pro vest este mană cerească. Este ca în bancul cu Ițic și rabinul: după ce-am băgat în casă măgarul, câinele și găinile, acum ni se pare că trăim în lux doar pentru că i-am scos. 

Dar, privind strict economic, România se află într-o situație mult mai complicată decât anul trecut. Deficitul bugetar depășește bine pragul asumat, datoria publică e în creștere accelerată, iar presiunea cheltuielilor fixe – pensii, salarii, subvenții – nu permite prea multe arificii fiscale. În plus, situația guvernului e una delicată: deși alegerile s-au încheiat, România rămâne sub amenințarea incertitudinii politice – partidele trebuie să-și asume decizii impopulare, iar acest lucru e clar că va produce fricțiuni în orice coaliție s-ar forma.  

Lucrurile sunt și mai complicate deoarece, în campanie, Nicușor Dan a venit cu o promisiune fermă: în acest an nu va fi de acord cu creșterea de taxe, iar în tot mandatul lui nu va crește nivelul TVA. A sunat bine în lupta electorală, dar acum pare imposibil de onorat. Poate să fie o soluție doar dacă au loc tăieri majore de cheltuieli, dar acest scenariu nici nu trebuie luat în calcul: în contextul actual, nimeni nu-și poate asuma greve și proteste, iar o eventuală stopare a investițiilor ar duce economia direct în criză. În plus, nici timpul nu ține cu președintele: în doar câteva săptămâni, totul trebuie rezolvat: să numească un premier serios, cu un guvern competent, cu susținere bună în Parlament, care să negocieze urgent cu Comisia Europeană niște măsuri de redresare, iar acestea să fie puse în practică instant. 

Dacă Nicușor Dan dorește să-și respecte promisiunea fără a adânci criza fiscal-bugetară, pare aproape imposibil. În campanie, el s-a bazat pe niște observații de bun simț. Așa cum a remarcat, România are una dintre cele mai scăzute rate de colectare fiscală din UE, așa că digitalizarea ANAF și combaterea evaziunii fiscale ar putea aduce resurse semnificative la buget. De asemenea, reforma aparatului de stat și eliminarea cheltuielilor nejustificate ar putea crea spațiu fiscal fără majorarea impozitelor, la fel ca atragerea banilor europeni, care ar putea stimula economia fără a afecta deficitul. Totuși, el nu are instrumente să le pună în practică și, mai mult, toate acestea e greu de crezut că vor funcționa instant și, astfel, vor face diferența pe termen scurt. 

Ar mai fi încă o soluție, la care încă nu s-a gândit – privatizarea urgentă mai ales a companiilor de stat cu pierderi, precum și vânzarea unor proprietățiale statului aflate în paragină. Astfel, sunt obținute rapid fondurile care să echilibreze bugetul, iar managementul privat va garanta dezvoltări de care economia României are atât de multă nevoie. În afară de asta, ar mai fi ceva ce poate face direct președintele: măsuri de austeritate la Administrația Prezidențială. Banii economisiți nu ar conta la nivelul bugetului de stat, dar s-ar da un exemplu. Iar, câteodată, asta poate să facă diferența.