Analize
Invazia roșiilor turcești și a usturoiului chinezesc, de neoprit
Guvernul va aloca peste 25 de milioane de euro din bugetul anului viitor pentru cultivarea legumelor în spaţii protejate în perioada 2024-2025. Potrivit unui proiect elaborat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), legumicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis de maximum 1.000 de euro/1.000 mp/beneficiar pentru cultivarea de tomate, ardei gras şi/sau lung sau gogoşari, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate. Deși Guvernul mobilizează tot mai multe resurse financiare pentru sprijinirea producătorilor autohtoni, rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor: importurile au continuat să crească accelerat, bătând de la an la an recorduri după recorduri.
Resursele financiare necesare aplicării noii schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate” pentru perioada 2024-2025 sunt de 124,3 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 25 de milioane de euro, sumă ce va fi asigurată din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pe anul viitor. Începând cu anul 2017, s-au alocat de la bugetul de stat peste 200 de milioane de euro pentru a sprijini producătorii de legume în spații închise, în special pe cei care au cultivat roșii. Cu toate acestea, în ultimii zece ani, deficitul comercial în comerțul cu roșii proaspete și prelucrate a depășit 586 de milioane de euro.
Producţiile minime care trebuie obținute pentru a primi ajutorul:
- 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
- 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar;
- 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
- 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
- 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
- 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
- 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.
Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate, prevăzute în proiect, o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare pentru legumele care fac obiectul programului. În document se precizează că valorificarea producţiei se va face în perioada 21 octombrie 2024 – 31 ianuarie 2025 inclusiv.
Importurile de roșii explodează
În ciuda sprijinului financiar acordat de stat, importurile de roșii proaspete și prelucrate vor bate în acest an comercial (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) toate recordurile. Numai în perioada octombrie-iunie am importat 65.720 tone de roșii proaspete și procesate în valoare de 90 de milioane de euro, depășind deja valoarea importurilor pe întregul anul comercial 2022-2023. Principalul furnizor a fost Turcia, de unde am adus 55.770 de tone, în special roșii proaspete, pentru care am plătit 72,93 milioane de euro, dar pe lista țărilor de unde importăm roșii și produse pe bază de roșii apar Siria, Iran, Egipt, Albania, Serbia și chiar Ucraina. De exemplu, conform Direcţiei Generale Taxare şi Uniune Vamală (TAXUD) din cadrul Comisiei Europene, în topul țărilor de unde aducem roșii și produse din roșii figurează Siria (306.186 de euro) Albania (430.000 de euro), Iran (4,64 milioane de euro), China (3,75 milioane de euro) Ucraina (1,59 milioane de euro), Egipt (un milion de euro) și Serbia (302.000 euro).
An comercial Import (mil. euro) Export (mil. euro)
2023-2024 90 1,85
2022-2023 101,80 3,02
2021-2022 70,62 2,96
2020-2021 67,12 1,34
2019-2020 58,68 1,15
2018-2019 48,38 0,74
2017-2018 50,48 0,23
2016-2017 48,29 0,62
2015-2016 35,10 0,12
2014-2015 28,34 0,10
Total: 598,81 12,13
Deficit comercial: 586,68 milioane de euro
Piața românească, cucerită de usturoiul turcesc și chinezesc
Un alt program este cel pentru sprijinirea producătorilor autohtoni de usturoi. Demarat în 2019, și pentru acest program s-au alocat importante resurse financiare. Numai pentru 2023-2024, schema de ajutor de stat a prevăzut alocare a 8,32 milioane de euro, iar la începutul verii au mai fost alocate 4,23 de milioane de euro pentru acoperire parțială a pierderilor suferite de producători din cauza războiului din Ucraina. Chiar dacă ajutorul de stat este unul consistent, balanța comercială a continuat să se dezechilibreze tot mai tare. Numai în prima jumătate a acestui an importurile s-au ridicat la suma de 2,74 milioane de euro. Potrivit datelor TAXUD, importurile au atins anul trecut un maxim istoric, ele ridicându-se la 6,68 de milioane de euro. Ele au crescut permanent în ultimii ani, urcând de la 3,04 milioane de euro în 2020 la 4,35 milioane de euro în 2022. Cel mai mare exportator pe piața românească este China, de unde numai anul trecut am importat 1.353 de tone, în valoare de 2,15 milioane de euro. De asemenea, și Turcia este un alt jucător important, din această țară importând anul trecut 1.424 de tone în valoare de 1,22 de milioane de euro.