Finanțe personale
Investiții în perioade de incertitudine economică: ce să alegi
Perioadele economice instabile aduc schimbări rapide și imprevizibile. Toate acestea cer o abordare strategică și informată în luarea deciziilor referitoare la finanțele personale.
În acest context, dacă ești în căutarea unor soluții care să te ajute să obții o anumită protecție asupra economiilor tale, descoperă în cele ce urmează cum poți să recunoști o perioadă economică instabilă și în ce poți să investești.
Care sunt caracteristicile perioadei de incertitudine economică
Orice țară se poate confrunta cu anumite perioade de incertitudine economică, iar acest lucru determină populația să ia măsuri de securizare a investițiilor. Iată care sunt primele semne care pot indica existența unei perioade de incertitudine economică:
- scăderea creșterii economice;
- deficit bugetar semnificativ și datorii publice ridicate;
- inflație crescută care afectează puterea de cumpărare a populației;
- proteste sociale și nemulțumiri în masă.
În ce să investești
În perioade de incertitudine economică, există mai multe tipuri de instrumente financiare care sunt considerate a fi mai sigure decât celelalte. De exemplu, dacă dorești să investești, ai putea să te gândești la investitii aur și metale prețioase. Oamenii se îndreaptă către aceste active pentru a-și proteja investițiile în momente în care există riscuri mari pe piețele financiare, cum ar fi crize economice, conflicte geopolitice sau instabilitate politică.
Iată câteva dintre caracteristicile aurului și ale metalelor prețioase care le recomandă ca investiții în astfel de perioade:
- În perioade de inflație sau de depreciere a monedei, aurul și metalele prețioase își pot păstra valoarea. Ele pot oferi o protecție împotriva pierderii puterii de cumpărare a banilor în contextul unor schimbări economice negative, astfel că o investiție în aur și metale prețioase se poate dovedi avantajoasă.
- Aurul este ușor de lichidat pe piețele financiare, ceea ce înseamnă că poate fi convertit în bani relativ rapid.
Un alt instrument financiar considerat sigur sunt titlurile de stat, deoarece sunt emise de guvern și beneficiază de garanția acestuia. Guvernul se angajează să returneze investiția la scadență și să plătească dobânda stabilită periodic. Mai mult decât atât, spre deosebire de profitul obținut din alte tipuri de investiții, cel obținut în urma investițiilor în titluri de stat nu se impozitează. Astfel, toată suma aferentă dobânzii îți revine ție.
Totuși, dacă îți dorești să investești în titluri de stat, urmărește cu atenție comunicatele de presă întrucât acestea sunt emise și pot fi cumpărate numai în anumite perioade ale anului. Valoarea unui titlu de stat este de 1 leu, acestea fiind în formă dematerializată. Astfel, dreptul de proprietate se evidențiază într-un cont de titluri deschis în evidențele intermediarului autorizat și se identifică printr-un cod unic care se emite pentru fiecare emisiune în parte.
Pe lângă aur și titluri de stat, și investițiile în imobiliare pot fi luate în considerare în condiții de incertitudine economică. Deși imobilele nu sunt considerate a fi atât de lichide precum aurul, în general, proprietățile imobiliare au tendința de a-și menține sau chiar de a-și crește valoarea pe termen lung. Această stabilitate poate oferi o anumită protecție împotriva volatilității piețelor financiare.
Totodată, proprietățile imobiliare pot genera venit pasiv sub formă de închiriere pe termen lung. În timp ce alte clase de active, precum acțiunile, pot avea performanțe fluctuante în perioade de incertitudine, chiria poate să ofere un flux constant de venituri, oferindu-ți astfel o sursă stabilă de venit.
Concluzionând, în lumina riscurilor și oportunităților unice prezentate în astfel de contexte politice și economice, alegerea activelor potrivite devine esențială pentru protejarea capitalului și pentru generarea de randamente durabile. Totuși, indiferent de instrumentele financiare în care alegi să investești, în perioade de incertitudine economică este recomandat să ai o abordare prudentă și bine fundamentată.