Finanțe personale
Investitori chinezi furioşi depun plângeri împotriva unui trust uriaş care nu a efectuat plăţile necesare pentru zeci de produse de investiţii
Investitori chinezi furioşi depun plângeri la autorităţile de reglementare împotriva unui trust uriaş care nu a efectuat plăţile necesare pentru zeci de produse de investiţii, rugând autorităţile să intervină, transmite Reuters.
Zhongrong International Trust Co., care la sfârşitul anului 2022 gestiona active în valoare de 108 miliarde de dolari, a ratat plăţile pentru zeci de produse de la sfârşitul lunii trecute, stârnind temeri că sistemul financiar al Chinei ar putea fi expus riscului de contagiune din cauza unei crize prelungite pe piaţa imobiliară şi a economiei care încetineşte rapid.
Investitorii cărora li se datorează bani de către Zhongrong au îndemnat Administraţia Naţională de Reglementare Financiară (NFRA), noul organism de reglementare financiară şi Comisia Centrală de Inspecţie a Disciplinei (CCDI), organul de control anticorupţie al ţării, să intervină, potrivit scrisorilor trimise către agenţii şi văzute de Reuters.
Zhongrong a ratat plăţi pentru cel puţin 22 de produse, începând cu 28 iulie, cu o valoare restantă de aproximativ 160 de miliarde de yuani până la 200 de miliarde de yuani (21,96 miliarde de dolari – 27,43 miliarde de dolari) şi implicând aproape 30.000 de investitori, potrivit scrisorii trimise NFRA.
Doi investitori, care au refuzat să fie identificaţi din cauza sensibilităţii problemei, au confirmat conţinutul scrisorilor.
Nu este clar câţi investitori au depus petiţii la autorităţile de reglementare.
Zhongrong şi cele două autorităţi de reglementare nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii ale Reuters.
”Sperăm să atragem atenţia şi sprijinul statului, să îndemnăm Zhongrong Trust să răspundă cu sinceritate preocupărilor clienţilor săi. În fiecare zi, un număr mare de oameni adunaţi la departamentele de afaceri ale Zhongrong Trust se roagă pentru ca firma să poată da o explicaţie investitorilor… investitorii sunt cufundaţi în groază şi frică nelimitată în fiecare zi.”, se spune în scrisoarea adresată NFRA şi datată joi.
Grupul său mamă, Zhongzhi Enterprise Group, care strânge bani de la firme şi de la publicul larg şi se spune că gestionează active de 137 de miliarde de dolari, le-a spus investitorilor că trebuie să reînnoiască datoria, deoarece se confruntă cu o criză de lichidităţi, a raportat joi Reuters.
În scrisoarea către NFRA, investitorii au cerut ca Zhongrong să furnizeze rapoarte despre activele subiacente ale produselor.
În mod tradiţional, compania a avut o expunere considerabilă la imobiliare, un sector care a fost afectat de datorii în creştere şi de nerambursări din 2021.
De asemenea, investitorii au cerut Zhongrong să dea imediat o declaraţie scrisă pentru a explica situaţia şi când produsele restante pot fi rambursate.
”Sperăm că oficialii pot acorda o mare atenţie Zhongrong Trust… şi să nu lase ca acest lucru să devină un eveniment economic vicios de referinţă”, se spune în scrisoarea trimisă NFRA.
În scrisoarea către CCDI, investitorii s-au plâns că conducerea Zhongrong nu şi-a îndeplinit responsabilităţile şi a cauzat pierderi uriaşe investitorilor.