Analize
Investitorii români, atrași de AI. Acțiunea anului, un producător de cipuri
nul 2025 a fost dominat de explozia interesului pentru inteligența artificială și pentru companiile care dezvoltă ori susțin această tehnologie, iar investitorii români s-au aliniat acestui trend. Cea mai urmărită acțiune pe parcursul întregului an a fost Advanced Micro Devices (AMD.US), cunoscutul producător de semiconductori esențiali pentru infrastructura AI, arată Radu Puiu, analist financiar XTB România.
Totodată, AMD a trecut printr-o perioadă de tranziție și a devenit un jucător central în zona de calcul de înaltă performanță, necesar pentru industria AI. Așadar, compania nu mai „concurează” doar cu Intel în domeniul procesoarelor, ci este principalul competitor al Nvidia pe drumul către supremația din sectorul inteligenței artificiale.
Cine este AMD?
AMD operează prin trei segmente principale, fiecare specializat pe un pilon critic al economiei digitale. În zona de calculatoare și grafică, compania livrează procesoarele Ryzen și plăcile grafice Radeon pentru desktop-uri și laptop-uri, iar acum încearcă să se alinieze cu noul val al „PC-urilor AI”, care ar putea crește cererea consumatorilor.
În paralel, segmentul de centre de date este „bijuteria coroanei” pentru AMD. Aceasta cuprinde procesoare EPYC pentru servere, acceleratoare AI Instinct și rețele Pensando, destinate marilor jucători din cloud care construiesc infrastructura AI. Iar în ceea ce privește zona de gaming și sisteme încorporate, AMD rămâne principalul furnizor de cipuri pentru consolele PlayStation și Xbox, precum și procesoare pentru industria auto și industrială, explică Radu Puiu.
AMD intră într-un parteneriat strategic cu OpenAI
Traiectoria AMD pentru perioada 2025-2026 a fost conturată, în mare parte, pe data de 6 octombrie 2025, când compania a anunțat un parteneriat istoric, estimat la 120 de miliarde de dolari cu OpenAI. Acordul multianual vizează echiparea centrelor de date OpenAI cu acceleratoare AI AMD Instinct, la o capacitate totală de 6 gigawați, ceea ce ar însemna aproximativ 6 milioane de procesoare dedicate sarcinilor de inteligență artificială.
Parteneriatul a fost privit ca un „vot de încredere” uriaș pentru AMD. Prin faptul că a ales AMD ca partener strategic alături de Nvidia, OpenAI a semnalat că hardware-ul AMD și ecosistemul software deschis ROCm sunt pregătite pentru AI la nivel de producție la cea mai înaltă scară. Astfel, acțiunile au crescut cu 26% într-o singură zi după anunțarea știrii.
În ultimele douăsprezece luni, acțiunile AMD au avut o performanță remarcabilă. Între februarie 2025 și februarie 2026, acțiunile s-au apreciat cu aproximativ 78,13% crescând de la 99,86 dolari la aproximativ 213,57 dolari. Acest lucru a depășit cu mult randamentul de 12,36% al S&P 500 în aceeași perioadă.
Cu toate acestea, performanța de la începutul anului arată o scădere de aproximativ 5,07%. Pare a fi o „perioadă de respiro”, în care investitorii își marchează profiturile, mai ales în contextul în care evaluările ajunseseră la niveluri foarte ridicate, precizează analistul financiar XTB România.
Ce prevede viitorul?
Motorul de creștere al AMD funcționează la capacitate maximă, în special în segmentul centrelor de date, care a avansat cu 39% față de ultimul trimestru al anului precedent. Pentru primul trimestru al acestui an, compania anticipează venituri de aproximativ 9,8 miliarde de dolari, cu 32% mai mult față de anul precedent.
Pe termen lung, obiectivele companiei sunt și mai ambițioase. În următorii 3-5 ani, conducerea mizează pe o creștere anuală compusă (CAGR) de peste 35% la nivelul întregii companii, veniturile din centrele de date urmând să crească cu peste 60% anual.
AMD a reușit să se poziționeze ca singura alternativă la Nvidia în zona acceleratoarelor AI de ultimă generație. Compania are un plan de acțiune clar, o poziție financiară solidă, iar parteneriatul cu OpenAI crește încrederea investitorilor.
Cu toate acestea, evaluarea de 200 de dolari pe acțiune este deja o mare parte din succes. Câștigurile viitoare vor depinde de execuția noilor modele de cipuri și de capacitatea de a apăra marjele într-un mediu „brutal de competitiv”, mai adaugă Radu Puiu, analist financiar XTB România.