Profil de antreprenor
Ion Sterian, omul care pune România pe harta europeană a gazoductelor
Societatea Națională de Transport a Gazelor Naturale Transgaz S.A. are un plan de investiții de 3.2 miliarde de euro pentru următorii 10 ani. Vorbim despre proiecte care vor contribui la consolidarea securității energetice a României, dar și a Europei. În această perioadă, compania așteaptă undă verde de la CE pentru finanțarea unor proiecte în valoare de jumătate de miliard de euro. Pe de altă parte, cel mai important proiect de infrastructură gazieră, construcția gazoductului Tuzla-Podișor, care va asigura preluarea unei părți din cele 15 miliarde MC de gaze naturale care ar urma să vină în România și din zona Mării Caspice, din terminalele LNG din Turcia și Grecia, a fost demarat deja, iar constructorul va avea la dispoziție 24 de luni pentru a preda gazoductul la cheie. Despre toate proiectele și planurile companiei, am stat de vorbă cu directorul general Transgaz, Ion Sterian.
Income: Comisia Europeană urmează să analizeze pe 25 octombrie proiectele energetice ale României pentru care se solicită noi finanțări prin Fondul de Modernizare. Care sunt aceste proiecte?
Pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport a gazelor naturale din România, SNTGN Transgaz SA și-a asumat prin Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport (SNT) al gazelor naturale (PDSNT) 2022-2031, revizuit și aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), un amplu program investițional, cu proiecte de investiții estimate la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Investițiile permit alinierea SNT la cerințele de transport şi operare europene, la cele ale Acordului Verde European privind decarbonizarea. SNTGN Transgaz SA este o companie cu o structură financiară solidă, ce îndeplinește toate circumstanțele pentru o dezvoltare amplă. Disponibilitatea resurselor financiare proprii și atrase joacă un rol important în dezvoltarea și implementarea a cât mai multe proiecte de investiții. Ne preocupăm permanent, prin eforturi susținute, pentru obținerea de asistență financiară nerambursabilă privind finanțarea proiectelor de investiții cu impact asupra modernizării, retehnologizării şi dezvoltării infrastructurii SNT, în vederea obținerii unui mix de finanțare care să asigure cel mai redus cost în finanțarea programului de investiții pentru dezvoltarea și modernizarea SNT. Având în vedere oportunitatea de finanțare creată prin Fondul pentru Modernizare, Transgaz a depus în data de 10 august 2023, la Ministerul Energiei, aplicații pentru proiecte neprioritare aferente Fondului pentru Modernizare, în sesiunea a doua din anul 2023, în valoare de 554,3 milioane de euro, pentru un număr de 7 proiecte. Proiectele pentru care operatorul Sistemului Național de Transport gaze naturale a aplicat pentru finanțare din Fondul de Modernizare sunt:
1) Conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia (acoperind și alți consumatori industriali și casnici) – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 29,03 milioane de euro;
2) Creșterea capacității de transport a SNT și a siguranței aprovizionării cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Ișalnița (județul Dolj) și a Sucursalei Electrocentrale Turceni (județul Gorj) – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 14,76 milioane de euro;
3) Conducta de transport gaze naturale Jupa – Băile Herculane – Orșova – Prunișor – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 72,09 milioane de euro;
4) Conducta de transport gaze naturale DN600 Mihai Bravu – Siliștea și transformarea în conductă godevilabilă – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 52,79 milioane de euro;
5) Conducta de transport gaze naturale Tetila – Horezu – Râmnicu Vâlcea – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 31,07 milioane de euro;
6) Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 316,27 milioane de euro;
7) Conducta de transport gaze naturale Ghercești – Jitaru – valoare solicitată din Fondul de Modernizare: 38,28 milioane de euro;
Income: Ce înseamnă pentru România realizarea acestor proiecte?
Prin depunerea aplicațiilor pentru obținerea de finanțări nerambursabile pentru proiectele de investiții, Transgaz demonstrează că niciun instrument de finanțare nerambursabilă nu rămâne nevalorificat, compania fiind astfel atentă la capitalurile proprii. Obiectivul comun al acestor investiții îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier european și regional. Această consolidare înseamnă și prosperitate, creșterea calității vieții cetățenilor și creșterea atractivității pentru investitori, care vor avea astfel acces la o rețea modernizată de gaze naturale, într-o țară cu resurse bogate și cu opțiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Prin investițiile deja realizate și cele ce urmează a fi realizate de către Transgaz, țara noastră a contribuit și contribuie activ și în mod responsabil la consolidarea securității energetice europene și regionale.
Income: Care este stadiul proiectelor strategice pe care le derulează Transgaz?
După gazoductele BRUA și Ungheni – Chișinău, gazoductul Tuzla -Podișor, în lungime de 308 km și o valoare de aproximativ 500 milioane de euro, este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construiește Transgaz, fiind un proiect strategic, vital, pentru securitatea energetică, consolidarea acesteia și dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale. Gazoductul Tuzla -Podișor este necesar și pentru a putea transporta o parte din cele 15 miliarde mc de gaze naturale care ar urma să vină în România și din zona Mării Caspice, din terminalele LNG din Turcia și Grecia.
Income: În ce fază este acest proiect?
Operaționalizarea conductei este importantă în contextul în care se estimează pentru anii următori o creștere a cererii pentru consumul de gaze naturale, având în vedere politicile de decarbonizare, respectiv de trecere a centralelor pe cărbuni pe gaze, dar și luând în calcul finalizarea unor investiții în sectorul industrial și cel energetic și a investițiilor în dezvoltarea și extinderea SNT pentru a permite racordarea tuturor localităților la infrastructura gazieră. Transgaz a întreprins toate demersurile necesare și a predat la timp constructorului amplasamentele, urmând ca acesta, KALYON INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI din Turcia, firma care a câștigat licitația pentru lucrările de execuție a gazoductului, să înceapă lucrările conform graficului de lucrări stabilit astfel încât, termenul de finalizare al lucrărilor să fie respectat. Pe traseul conductei sunt 3 organizări de șantier și 5 depozite de țeavă care în momentul actual se află în diferite stadii de execuție.
Income: Ce investiții mai are compania Transgaz pe lista de priorități în acest an și cât ar urma să coste proiectele?
Pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România, Transgaz și-a asumat prin Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale (PDSNT) pe următorii 10 ani, un amplu program investiţional, cu proiecte de investiții estimate la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Planul de dezvoltare a SNT pentru următorul deceniu cuprinde proiecte de investiții majore, în principal: BRUA Faza II; gazoductul Tuzla -Podișor; Amplificarea coridorului de transport bidirecţional Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA-Faza III); Dezvoltarea/Modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale în zona de Nord-Vest a României; Creșterea capacității de transport gaze naturale a interconectării România – Bulgaria pe direcția Giurgiu – Ruse; Interconectarea România – Serbia; Dezvoltarea sistemului SCADA pentru Sistemul Național de Transport Gaze Naturale; Modernizare SMG Isaccea 2 și 3 și SMG Negru Vodă 2 și în vederea realizării curgerii bidirecționale pe conducta T2 și respectiv T3.
Pe lângă proiectele majore amintite, în Programul de Modernizare și Dezvoltare Investiții pentru anul 2023 și a estimărilor pentru perioada 2024-2025 sunt cuprinse și investiții în dezvoltări ale SNT în conformitate cu prevederile Legii 123/2012 actualizată, cu o valoare estimată de 536 milioane de euro, investiții menite să asigure extinderea Sistemului Național de Transport în zone cu sisteme de distribuție nou înființate. Investițiile pe care Transgaz le realizează și le va realiza înseamnă asigurarea în alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproape jumătate de milion de consumatori casnici și aproape 8.000 de instituții publice.
Cine este Ion Sterian
Directorul General al Operatorului Sistemului Național de Transport al gazelor naturale din România – Transgaz, Ion Sterian, este un nume recunoscut în sectorul energetic atât în România, cât și pe plan internațional.
S-a alăturat companiei TRANSGAZ în anul 2007, în calitate de reprezentant al acționarului majoritar, statul român prin Ministerul Economiei, în Adunarea Generală a Acționarilor. Ulterior, în anul 2013, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Societății TRANSGAZ.
Este absolvent al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, specializarea forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze și al Facultății de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității din București, având un masterat în Management și Dezvoltare Rurală din cadrul aceleiași universități.
Cu o vastă experiență profesională atât în domeniul energiei, cât și al managementului corporativ, Ion Sterian a reușit la Transgaz să pună în aplicare unul dintre cele mai ambițioase și mai importante planuri de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale din România din ultimii 20 de ani.