Energie

Ion Sterian: Prevăd că, la nivelul anilor 2027-2028, România va avea nevoie, în afară de gazele din Marea Neagră, de 4 -5 miliarde mc

Posted on

România va avea nevoie, la nivelul anilor 2027-2028, de 4-5 miliarde metri cubi de gaze în plus faţă de producţia din Marea Neagră, gaze care vor veni din import şi din terminalele de LNG din Marea Nragră, a declarat, luni, directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

„Eu vă spun, undeva în 4-5 ani de zile, pe măsura şi a declinului producţiei interne, atât la OMV Petrom cât şi la Romgaz, care este un declin natural – azi producţia României este undeva la 9 miliarde mc de gaze – nici gazele din Marea Neagră, circa 8 miliarde mc, nu vor satisface necesarul României”, a spus Sterian la „Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2023”, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).

Acesta a explicat că, în prezent, consumul de gaze este 10-11 miliarde metri cubi, iar prin noile racordări la gaze ale unor localităţi se vor adăuga încă 3-4 miliarde mc. De asemenea, cu consumul de gaze al centralei de la Mintia, de 2,5 miliarde mc, cu centrala de la Iernut, în momentul în care se vor finaliza lucrările, cu un consum de circa 1 miliard de metri cubi, şi încă 1,5 miliarde mc la Işalniţa şi Turceni, ne vom apropia de 20 miliarde metri cubi consum.

Directorul general al Transgaz a mai subliniat că în această estimare trebuie ţinut cont şi de faptul că Azomureş sau Alro Slatina şi-ar putea relua oricând activitatea, dar şi de alte investiţii „care sunt mari consumatoare de gaze”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version