Tehnologie

Iranienii vor putea folosi din nou WhatsApp şi Google Play

Posted on

Foto: iStock

Consiliul suprem al ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia de mesagerie WhatsApp, a anunţat presa de stat, relatează AFP şi Reuters.

Aceeaşi măsură a fost luată şi în privinţa Google Play, potrivit agenţiei oficiale de presă Irna.

„Acesta este primul pas în planul de ridicare a restricţiilor”, a adăugat Irna.

După protestele declanşate în 2022 de decesul în custodia poliţiei a tinerei Mahsa Amini pentru încălcarea strictului cod vestimentar din ţară, Iranul a blocat Instagram şi WhatsApp, care erau cele mai utilizate aplicaţii de la interzicerea Youtube, Facebook, Telegram, Twitter şi Tiktok în anii anteriori.

„Restricţiile nu au adus decât furie şi costuri suplimentare pentru oameni”, a subliniat marţi pe X consilierul prezidenţial Ali Rabiei.

Alţii însă au avertizat împotriva ridicării restricţiilor.

Cotidianul reformist Shargh a relatat marţi că 136 de parlamentari din cei 290 de membri ai parlamentului au trimis o scrisoare Consiliului în care atenţionează că măsura va fi un „cadou pentru inamicii” Iranului.

Potrivit ziarului, parlamentarii au cerut ca accesul la platformele online restricţionate să fie permis doar acestea „sunt ataşate valorilor societăţii islamice şi respectă legile Iranului”.

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian, care a preluat mandatul în iulie, s-a angajat în timpul campaniei să relaxeze restricţiile privind utilizarea internetului.

Cele mai citite știri

Exit mobile version