Actualitate
Isărescu: Banca Greciei a oferit asistență tehnică României în primii ani ai tranziției către economia de piață
Banca Greciei a sprijinit Banca Națională a României în primii ani ai perioadei post-comuniste, oferind asistență tehnică în procesul de transformare instituțională, în contextul tranziției către economia de piață, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
‘Este o deosebită plăcere să îl salutăm la București pe guvernatorul Băncii Greciei – Yannis Stournaras. Cu doar câteva zile în urmă, la 25 martie, Grecia și-a sărbătorit ziua națională, care marchează Războiul de Independență al Greciei. Grecia și România au un trecut comun extins – la fel și relațiile noastre bancare și financiare. Iată câteva exemple din istoria recentă. În primii ani ai României post-comuniste, pe drumul către economia de piață, Banca Greciei a fost alături de Banca Națională a României, oferind asistență tehnică în procesul de transformare instituțională. Guvernatorul Christodoulou a venit de mai multe ori la București pentru a ne încuraja personal în fața provocărilor reformei. Ani mai târziu, cooperarea dintre Banca Greciei și Banca Națională a României a căpătat valențe mai avansate. Împreună cu guvernatorul Garganas, am înființat Clubul Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, regiunea Mării Negre și țările balcanice’, a afirmat Mugur Isărescu, la prezentarea susținută luni de guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, cu tema ’10 years after the Greek crisis: lessons for national Governments, Central Banks and the Eurozone in light of the energy crisis’.
Potrivit acestuia, investitorii greci s-au numărat printre primii care au adus capital în țara noastră, amintind, în acest sens, de Alpha Bank.
‘Îmi amintesc cu plăcere că, în 1994, Alpha Bank – condusă la acea vreme de președintele Costopoulos (Ioannis Costopoulos, n.r.) a fost prima bancă grecească venită în România; beneficiind de sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Alpha Bank a înființat Banca București – prima bancă comercială cu capital occidental din România post-comunistă’, a adăugat guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu l-a prezentat pe guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, evidențiind atât parcursul său academic, cât și experiența în domeniul politicilor economice și financiare.
‘Permiteți-mi acum să îl prezint pe invitatul nostru special: guvernatorul Stournaras este recunoscut pe scară largă nu doar pentru rolul său de bancher central, ci și pentru remarcabila sa carieră academică. În calitate de profesor distins de economie la Universitatea din Atena și, anterior, ca cercetător la Universitatea Oxford, guvernatorul Stournaras a desfășurat o activitate academică amplă, construindu-și o arie de expertiză solidă în macroeconomie, integrare monetară europeană și stabilitate financiară. Este guvernator al Băncii Greciei și membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene din iunie 2014. În rolul său anterior, de ministru al finanțelor al Republicii Elene în perioada 2012-2014, a acționat decisiv pentru depășirea provocărilor structurale ale datoriei Greciei, fiind un economist respectat, cunoscut pentru rolul său în ieșirea din criza profundă, promovarea reformelor structurale și susținerea stabilității zonei euro’, a menționat Isărescu.
Guvernatorul BNR a vorbit despre contextul economic internațional actual și a evidențiat necesitatea valorificării lecțiilor trecutului în fața provocărilor multiple.
‘Ne aflăm într-un context economic internațional complex, marcat de conflicte regionale, viziuni geopolitice divergente, lanțuri valorice globale fragile și o volatilitate crescută într-un mediu relativ incert. Pe lângă aceste provocări suprapuse, economiile noastre resimt și impactul schimbărilor climatice și presiunile generate de forțele transformatoare. Însă, în aceste vremuri dificile, prezentul și viitorul trebuie să țină cont de lecțiile trecutului’, a adăugat Isărescu.