Actualitate

Isărescu: „Pasul cu măsurile fiscale care s-au luat este major. Trebuie continuat”

Posted on

Pasul cu măsurile fiscale care s-au luat este major, dar trebuie continuat cu măsurile din etapa a doua și etapa treia, în condiții de stabilitate politică și pace socială, susține guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

‘Mai trebuie continuate, dar pasul cu măsurile fiscale care s-au luat este, cred eu, pe baza datelor, pasul este major. S-a făcut un pas major. De aceea și reevaluarea relativ pozitivă a agențiilor de rating. Trebuie continuat cu măsurile din etapa a doua, măsurile din etapa treia, în condiții de stabilitate politică și pace socială. Pace socială nu vorbesc așa despre ceva exagerat, ci un anumit echilibru social. Bineînțeles că măsurile sunt dureroase și creează reacții dar trebuie să înțelegem că erau absolut necesare și că, așa cum ați văzut, cocoașa (vârful inflaționist – n.r.) asta trece și s-ar putea ca la sfârșitul perioadei de 12 luni să intrăm într-o perioadă de creștere economică chiar mai puternică, mai sustenabilă, așa cum s-a întâmplat după 2010, după 2011. Am avut 10 ani de creștere economică, s-au făcut materiale în acest sens, și de inflație relativ scăzută’, a explicat Mugur Isărescu.

Întrebat de jurnaliști dacă România se află aproape sau departe de recesiune, guvernatorul BNR a răspuns: ‘Nu suntem în recesiune, dar există acest risc’.

‘Riscul este legat în primul rând de factori externi, pentru că o bună parte din industria românească depinde de ce se întâmplă în Europa și acolo lucrurile nu arată prea bine. Și, în al doilea rând, de această reducere masivă a consumului și a absorbției interne. Uitați ce era în trecut, excedent de cerere și acum avem deficit masiv de cerere. Și această reducere a consumului intern, se reduc veniturile, nu, trebuie contrabalansată cu ceva ca să nu intri în recesiune. Și, cum vă spuneam, miza este absorbția banilor europeni, continuarea investițiilor finanțate din banii europeni care să contrabalanseze acest lucru. Și atunci economia probabil că va merge cel puțin următoare 12 luni, cu o creștere undeva între 0 și 1%. E prognoza mea și trebuie să vă spun că este pe bază de nasometru. Nu avem prea multe date cu care să lucrăm deocamdată. Și s-ar putea să fie ușor optimistă, dar trebuie să credem în ea’, a adăugat Mugur Isărescu, la conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.

Cele mai citite știri

Exit mobile version