Actualitate

Italia nu a strâns niciun ban din taxa pe bănci

Posted on

Italia nu a colectat până acum venituri din contestata taxă pe profiturile excesive ale băncilor introdusă anul trecut, a anunţat ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters.

În 2023, Guvernul a revizuit taxa de 40% pe profiturile băncilor introdusă în august, dând creditorilor posibilitatea de a opta pentru consolidarea rezervelor interne de capital, în loc să plătească taxa.

„În prezent nu s-a raportat că s-au primit plăţi”, a precizat Giorgetti.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a dat asigurări că va strânge trei miliarde de euro de pe urma unei taxe pe profiturile excesive ale băncilor, acuzate că generează profituri excepţionale de pe urma dobânzilor mari.

„Taxa pe bănci a fost un gest politic pentru a strânge voturi mai mult decât fonduri. Politicienii au ales un mesaj populist fără bază financiară sau legală, iar rezultatul înseamnă mai multe voturi, dar zero bani”, declara recent Carlo Alberto Carnevale Maffe, profesor la Universitatea Bocconi din Milano.

Nu este prima dată când Guvernul italian nu îşi atinge ţinta iniţială privind taxele strânse de la companii. Fostul Guvern condus de Mario Draghi a strâns doar 500 de milioane de euro de pe urma unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie, în condiţiile în care iniţial miza pe 10 miliarde de euro.

Cele mai citite știri

Exit mobile version