Tehnologie
Italia vrea să forţeze Big Tech să plătească mai mult pentru reţea
Italia va lua măsuri menite să se asigure că Big Tech (giganţii din domeniul tehnologiei) împart costul dezvoltării infrastructurii de telecomunicaţii în ţară, a anunţat luni ministrul Industriei, Adolfo Urso, transmite Reuters.
Companiile de telecomunicaţii argumentează că Google (divizie a Alphabet), Facebook (divizie a Meta), Amazon, Apple şi Microsoft ar trebui să suporte o parte din costurile construirii reţelelor 5G şi broadband deoarece sunt responsabile pentru o mare parte din traficul pe Internet.
Deutsche Telekom, Orange, Telefonica şi Telecom Italia cer o împărţire echitabilă a finanţării, în timp ce Big Tech susţin că propunerea operatorilor europeni de telecomunicaţii este echivalentă cu o taxă pe Internet.
„Toţi lucrăm la această problemă. Este important să mergem în această direcţie”, le-a spus jurnaliştilor ministrul italian al Industriei, în marja unui eveniment desfăşurat la Milano.
„Este logic ca Big Tech să contribuie la aceste activităţi care sunt apoi încredinţate marilor reţele de telecomunicaţii”, a adăugat Urso.
Câţiva politicieni din coaliţia aflată la guvernare în Italia au prezentat propuneri în Parlament conform cărora Big Tech ar trebui să negocieze condiţiile tehnice şi economice pentru recompensarea operatorilor telecom.
„Propunerea noastră este menită să introducă o contribuţie din partea platformelor online, a motoarelor mari de căutare şi controlori de acces (gatekeepers) pentru a sprijini investiţiile în reţelele electronice de comunicaţii”, se arată într-un amendament depus de Andrea Dara, de la Partidul Liga de extremă dreapta.
Analiştii au arătat că traficul de date de la câteva firme din domeniul tehnologiei a crescut în ultimii ani cu până la 30% şi se estimează că tendinţa va continua, deşi sectorul telecomunicaţiilor nu obţine profit de pe urma acestor evoluţii.
Investiţiile necesare până în 2030 pentru a oferi servicii de telefonie mobilă 5G tuturor regiunilor populate din UE sunt estimate de oficialii Comisiei Europene la 200 miliarde de euro, precizează şefii companiilor de telecomunicaţii din Europa.