Actualitate

Italia vrea să impoziteze mai mult companiile profitabile, pentru a reduce deficitul bugetar

Foto: iStock

Italia intenţionează să majoreze impozitele companiilor care au avut cele mai mari beneficii de pe urma turbulenţelor economice din ultimii ani, pentru a reduce deficitul bugetar, a anunţat joi ministrul de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, transmite Bloomberg.

„Analizăm noi impozite care se vor aplica firmelor din anumite industrii”, a declarat Giorgetti, fără a oferi detalii suplimentare. După acest anunţ indicele principal al Bursei de la Milano a scăzut cu 1,5%.

Oficialul în vârstă de 57 de ani încearcă să convingă directorii din Italia să accepte planurile lui fără a provoca reacţii publice ostile. În vara anului trecut, planul de a impune o taxă de 40% pe profiturile excesive ale băncilor a dus la turbulenţe în sectorul financiar din Italia. Ulterior, Guvernul a revizuit taxa, dând creditorilor posibilitatea de a opta pentru consolidarea rezervelor interne de capital, în loc să plătească taxa. Atunci, Giorgetti a promis că nu va repeta o astfel de greşeală.

„Vom aproba un buget care va necesita sacrificii din partea tuturor, ceea ce înseamnă impozitarea profiturilor suplimentare. Înseamnă taxarea profiturilor şi a veniturilor, şi este un efort pe care trebuie să-l facă întreaga ţară, atât persoanele fizice, cât şi IMM-urile şi marile companii”, a declarat ministrul de Finanţe pentru Bloomberg.

Giancarlo Giorgetti lucrează la finanţarea pachetului fiscal pentru 2025, în valoare de aproximativ 25 miliarde de euro, iar până acum doar o jumătate din sumă este disponibilă. În acelaşi timp, Italia are ca obiectiv reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB în 2026, de la un nivel estimat la 3,8% din PIB anul acesta. Italia, Franţa, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv (PDE) şi trebuie să-şi reducă cheltuielile publice, a anunţat în iunie Comisia Europeană. De asemenea, Executivul comunitar a demarat proceduri disciplinare contra Italiei, Franţei şi a altor cinci ţări membre UE pentru că au încălcat reglementările UE legate de nivelul datoriei.

De asemenea, Giorgetti şi-a declarat sprijinul faţă de angajamentul Italiei de a menţine stabilitatea finanţelor publice şi a confirmat că Executivul estimează în acest an un avans al economiei de 1%.

„Cred că este fundamentală credibilitatea, şi acest Guvern trebuie să dea un mesaj de credibilitate. Facem ceea ce promitem, şi cred că faptele sunt o dovadă”, a declarat ministrul de Finanţe.

Problemele lui Giorgetti sunt agravate de faptul că premierul Giorgia Meloni s-a angajat să reducă anul viitor impozitele pe salarii şi să menţină subvenţiile pentru familiile cu venituri mai scăzute. Premierul a insistat că firmele care au beneficiat de pe urma dobânzilor ridicate – o aluzie clară la bănci – ar trebui să aibă contribuţii mai ridicate la finanţele publice.

Dar Giorgetti susţine că nu doar băncile vor plăti contribuţii conform noului său plan. Industria de apărare a înregistrat, de asemenea, profituri ridicate, în acest caz ca rezultat al războiului din Ucraina, a declarat ministrul de Finanţe, subliniind că orice măsuri vor respecta Constituţia Italiei. „Va fi o solicitare generală pentru ca toţi să contribuie, nu doar băncile. Va fi rezonabilă şi raţională”, a dat asigurări Giorgetti.

Nu este prima dată când Guvernul italian nu îşi atinge ţinta iniţială privind taxele strânse de la companii. Fostul Guvern condus de Mario Draghi a strâns doar 500 de milioane de euro de pe urma unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie, în condiţiile în care iniţial miza pe 10 miliarde de euro.

Cele mai recente știri

To Top