Actualitate
Janet Yellen susţine că economia americană are o „aterizare lină”
Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat vineri că economia americană are o „aterizare lină”, în condiţiile în care inflaţia este îmblânzită fără ca piaţa muncii să fie afectată în mod semnificativ, transmite Bloomberg.
„Ceea ce vedem în acest moment cred că poate fi descrisă drept o aterizare lină şi speranţa mea este că va continua”, a spus Janet Yellen, într-un interviu acordat CNN.
Datele oficiale publicate anterior arată că, atât numărul de noi locuri de muncă create de angajatori, cât şi salariile au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna decembrie.
Yellen s-a concentrat în special pe datele care arată o creştere a salariului orar cu 4,1% în perioada decembrie 2022 – decembrie 2023. Având în vedere că inflaţia este prognozată de economişti la 3,2%, asta ar însemna că salariile au depăşit ritmul de creştere a preţurilor în 2023.
„Creşterile salariale sunt în faţa creşterilor de preţuri în acest moment. Situaţia muncitorilor americani se îmbunătăţeşte, iar progresele pentru familiile cu venituri medii sunt vizibile”, a apreciat Janet Yellen.
Secretarul Trezoreriei nu a dorit să comenteze cu privire la modul în care ar trebui să procedeze Rezerva Federală, dar a spus că banca centrală a SUA a gestionat bine politica monetară.
„Direcţia urmată de piaţa muncii, economie şi inflaţie sugerează că au luat un set de decizii corecte”, a spus Yellen.
În ultimii doi ani, Yellen a respins cele mai sumbre previziuni cu privire la economia americană, chiar dacă Rezerva Federală a urmat o campanie de creşteri agresive ale dobânzilor în 2022 şi 2023. Chiar dacă nu a exclus complet posibilitatea unei recesiuni, Yellen a spus în repetate rânduri că se aşteaptă la o „aterizare lină”.