Actualitate
JPMorgan anunță un enorm plan de finanțare a unor industrii strategice americane
Grupul bancar american JPMorgan Chase a anunțat luni un uriaș plan de finanțare pentru industriile considerate strategice (farmaceutică, securitate cibernetică, apărare etc.), în principal în Statele Unite, care este așteptat să atingă un maximum de 1.500 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani, informează AFP.
Denumit ”Inițiativa de Securitate și Reziliență”, acest program își propune să ”faciliteze, să finanțeze și să investească în industrii cruciale pentru securitatea și reziliența economică națională”, a declarat banca într-un comunicat de presă. Intenția JPMorgan Chase este de a ”aborda nevoile presante din sectoarele cheie”. De asemenea, banca intenționează să investească până la 10 miliarde de dolari din fonduri proprii în investiții directe în capitaluri proprii și tranzacții cu capital de risc.
În jurul orei 15:00 GMT, acțiunile JPMorgan au crescut cu 2,14% la Bursa de Valori din New York.
”Este extrem de clar că Statele Unite și-au permis să devină excesiv de dependente de surse nesigure de minerale, mărfuri și instrumente de fabricație cruciale – toate acestea fiind esențiale pentru securitatea noastră națională”, a declarat Jamie Dimon, directorul JPMorgan Chase, care este considerat unul dintre cei mai puternici directori de companii din lume.
”Statele Unite au nevoie de mai multă viteză și investiții. De asemenea, este nevoie de eliminarea obstacolelor din calea lor: reglementări excesive, întârzieri birocratice, blocaje determinate politic și un sistem educațional care nu corespunde competențelor de care avem nevoie”, a continuat Jamie Dimon.
JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, a identificat patru domenii principale: lanțul de aprovizionare și producția avansată (minerale, inovații farmaceutice, robotică), apărare și aerospațială (sisteme autonome, drone, conectivitate, comunicații), independență energetică și reziliență (baterii, rețele electrice) și tehnologii inovatoare și strategice (AI, securitate cibernetică, calcul cuantic).
Printre sectoarele pe care JPMorgan Chase intenționează să se concentreze se numără: construcțiile navale, energia nucleară, nanomaterialele și componentele critice pentru apărare.