Investitorii străini în turism au fost ținuți deliberat la distanță în România printr-o privatizare confuză a activelor, prin lipsa de claritate în ce privește proprietatea, spre deosebire de bulgari și de croați, care i-au atras în mod activ încă de la începutul tranziției, a declarat joi Valentin Lazea, economist șef al Băncii Naționale a României (BNR), la un eveniment de specialitate.
Acesta a prezentat, în cadrul unei conferințe organizate de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) care ar fi, în viziunea sa, problemele structurale ale turismului românesc care țin atât de autorități cât și de patronatele din sector.
‘Spre deosebire de bulgari și de croați, care au atras în mod activ investitorii străini încă de la începutul tranziției, la noi, investitorii străini au fost ținuți deliberat la distanță printr-o privatizare confuză a activelor, prin lipsa de claritate în ce privește proprietatea etc. Din stocul total de investiții străine directe, doar 1% vin în sectorul turismului exact din această cauză. Deci, am ținut investitorii străini deliberat sau nedeliberat, dar i-am ținut la distanță’, a spus Lazea.
Potrivit acestuia, în România se face greșeala că se pune prea multă miză pe turismul estival, de pe litoralul Mării Negre, deși ‘nu putem concura cu Grecia, Turcia, Cipru, care au sezon mult mai lung’, fiind neglijate alte tipuri de turism, cum ar fi turismul balneo-climateric.
‘Și turismul cultural-religios este practic inexistent. Avem atâtea monumente UNESCO care sunt într-o stare precară. De exemplu, dacă vrei să mergi la cetățile dacice din Munții Orăștie, vezi acolo o stare avansată de degradare. Dacă vrei să vizitezi bisericile săsești fortificate trebuie să dai telefon, pentru că o anumită bătrână are cheile de la biserică. Deci, vine autocarul plin cu nemți, vrea să intre și nu știe la ce bătrână să dea telefon ca să-i deschidă biserica. În stadiul ăsta ne aflăm’, a explicat economistul șef al BNR.
El a mai spus că nici măcar ‘în materie de competiții sportive nu suntem în stare să organizăm un campionat european, la orice sport, măcar o dată la doi-trei ani’. În schimb, sârbii și unguri organizează anual cel puțin un campionat european.
În privința problemelor ce țin de autoritățile responsabile de turism, Lazea a subliniat că ‘nu se poate să faci turism de lux amestecat cu turism sindical’.
‘În stațiunea Mamaia, care este nava amiral a turismului românesc, avem mai multe hoteluri de două sau trei stele decât hoteluri de patru sau cinci stele. Deci, trebuie să faci clar o delimitare, dacă vrei să aduci turiști străini’, a menționat oficialul Băncii Naționale.
Problema sistemică a infrastructurii de transport a fost și ea adusă în discuție.
‘Nu putem să așteptăm ca turistul din Germania, Franța sau Italia să vină cu mașina sau cu trenul în România. Trebuie să ai aeroporturi internaționale în apropierea principalelor zone turistice sau unde sunt lucruri deosebite de văzut’, a remarcat Lazea.
El a adăugat că schimbarea permanentă a fiscalității în turism nu este în regulă. ‘TVA ar trebui să rămână 11% și anul viitor ca toată lumea să aibă predictibilitate’, a propus reprezentantul BNR.
Acesta a mai vorbit și despre problemele cu care se confruntă patronatele din turism, exclusiv din cauza lor.
‘Nu poți face turism de calitate cu un personal care este cel mai prost plătit din economie, exceptând personalul din agricultură. În țările dezvoltate personalul din turism câștigă mediu sau ușor peste medie. De asemenea, nu poți face turism cu personalul care nu vorbește cel puțin două limbi străine. A se vedea exemplu vecinilor bulgari care și-au instruit personalul foarte bine în acest domeniu. La noi, am văzut reacția patronilor din turism care spun că dacă trimit oamenii să învețe limbi străine a doua zi, aceștia pleacă’, a arătat Valentin Lazea.
Economistul șef al BNR a vorbit și despre politica de tarife bazată excesiv pe turismul de weekend.
‘E politica de tarife bazată excesiv pe turismul de weekend, în care îi prinzi pe turiști pentru două nopți, le iei șapte piei și restul săptămânii nu se mai întâmplă nimic. Gândiți-vă la un turist străin care nimerește în weekend în România și vede prețuri de weekend la fel ca la Coasta de Azur sau la Costa Brava, ce părere o să-și facă el?’, a constatat Lazea.
În final, oficialul BNR a remarcat faptul că agențiile autohtone de turism ‘se concentrează mai mult pe ducerea de români în străinătate și prea puțin pe incoming, pe aducerea de străini în România’.
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale a organizat joi conferința cu tema: ‘România 2025-2040. Politici pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului în România. Importanța deosebită a turismului balnear și de wellness’.
Conferința a fost organizată în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), Academia de Studii Economice București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR).
Evenimentul face parte din ciclul de conferințe inițiat de ASPES, cu tema: ‘Restructurarea și Reconstrucția Economiei Naționale Românești într-o lume în schimbare’ și își propune să reunească experți, decidenți, reprezentanți ai mediului academic și universitar, antreprenori de succes, rețele de comercializare pentru un dialog aplicat asupra agriculturii, industriei alimentare, silviculturii și dezvoltării rurale.