Actualitate

Lazea: Să adânceşti acum dezechilibrele, mi se pare o speranţă deşartă că va fi altcineva care va plăti

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă că altcineva va achita nota de plată, a afirmat economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, la conferinţa anuală a AAFBR.

„Eu mă întreb: cei care acum solicită noi facilităţi fiscale, salarii, nu ştiu ce, ştiind bine în mintea lor că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă? Adică, chiar aşa, ei îşi închipuie, cei care solicită acum repede, că e an electoral, îşi închipuie că ei nu vor plăti cu atât mai mult anul viitor? Speră ei că la anul nota de plată va fi achitată de alţii? Asta e întrebarea mea. Deci, a cere acum în plus scutiri, nu ştiu ce măriri şi aşa mai departe, când toată lumea ştie foarte bine că la anul va veni nota de plată, să adânceşti acum dezechilibrele, mi se pare o speranţă deşartă că va fi altcineva care va plăti şi tu vei scăpa de nota de plată”, a spus Lazea.

La rândul său, Ionuţ Dumitru, economist-ş˜ef al Raiffeisen Bank România, a fost de părere că în următoarele luni va avea loc o renegociere a traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar. Precedentul angajament de reducere a deficitului bugetar la 3% era în 2025 sau 2026, însă nu mai este posibil să ajungem atât de repede la acel nivel.

„Cred că după alegeri problema va fi adresată. Nu cred că mai există spaţiu de amânare. Avem presiuni mari şi de la Comisia Europeană, avem presiuni şi din partea OCDE, pe bună dreptate. Adică ne-am angajat pe acest drum, trebuie să ne arătăm seriozitatea şi cred că o vom face şi sunt optimist din perspectiva asta. Cred că avem şi vom avea stabilitate politică, care este precondiţia necesară pentru a adresa reformele pe care trebuie să le facem”, a susţinut Dumitru, întrebat cât timp s-ar mai putea amâna o „aşezare fiscală”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top