Finanțe personale

Legea care limitează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de IFN-uri a intrat în vigoare

Posted on

Foto: iStock

Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN) a intrat, luni, în vigoare, fiind stabilite clar praguri pe care dobânda anuală efectivă nu le poate depăşi. Preşedintele ANPC, dobânda anuală efectivă, afirmă că legea ”reprezintă un pas esenţial în consolidarea protecţiei consumatorilor din România, oferindu-le o susţinere palpabilă în faţa provocărilor costurilor de creditare”.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă intrarea în vigoare, pe data de 11 noiembrie 2024, a Legii nr. 243/2024 prind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe. Actul normativ reglementează atât dobânzile creditelor ipotecare, cât şi ale celor de consum, oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN)”, a transmis, luni, ANPC.

În cazul creditelor ipotecare pentru investiţii imobiliare, precizăm o prevedere a acestei legi:

  • DAE (dobânda anuală efectivă) nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR

În cazul creditelor de consum, amintim, de asemenea, câteva dintre cele mai importante prevederi ale actului normativ:

  • DAE (dobânda anuală efectivă) nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

Prin excepţie de la această prevedere, au fost stabilite 3 praguri, în cazul creditelor de consum, prin care valoarea totală plătibilă nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului concomintent cu:

  • pentru creditele în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1 % pe zi
  • pentru creditele în valoare cuprinsă între 5.001-10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8 % pe zi
  • pentru creditele în valoare cuprinsă între 10.001-25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6 % pe zi.

”Intrarea în vigoare a acestei legi reprezintă un pas esenţial în consolidarea protecţiei consumatorilor din România, oferindu-le o susţinere palpabilă în faţa provocărilor costurilor de creditare. Prin implementarea unor reglementări clare şi stabilirea unor praguri echitabile, este garantat accesul consumatorilor la soluţii financiare corecte, la dobânzi competitive şi la o transparenţă deplină în relaţia cu instituţiile financiare nebancare. Respectarea drepturilor financiare ale consumatorilor nu este doar o responsabilitate juridică, ci şi un principiu fundamental de etică şi responsabilitate socială”, a declarat Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC.

Potrivit datelor transmise de ANPC, dacă valorile dobânzilor sunt mai ridicate decât cele prevăzute anterior, aceastea trebuie reduse, la cererea consumatorilor, fie pe cale amiabilă, fie în urma apelării la instituţiile statului cu atribuţii în domeniu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version