Transporturi
Lia Olga Vasilescu: Peste câțiva ani vom putea avea câteva milioane de pasageri pe an care circulă pe acest aeroport
România înregistrează o creștere fără precedent în transporturile aeriene, susținută de investiții majore în infrastructură, dar și de extinderea și modernizarea capacităților aeroportuare. Cel mai recent exemplu este inaugurarea, chiar astăzi, a unui terminal ultramodern la Aeroportul Internațional Craiova. Cu acest prilej, la Craiova a avut loc o conferință organizată de Income Magazine Corporate, sub egida Antena 3 CNN, care a reunit lideri ai industriei, factori de decizie, specialiști, investitori și reprezentanți ai instituțiilor publice. Tema dezbaterilor a fost una sugestivă: „România – Decolare rapidă. Investiții spectaculoase și expansiune accelerată în transporturile aeriene”, iar în cadrul conferinței primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a dezvăluit că planurile sunt ca în viitor numărul pasagerilor care să folosească aeroportul din Craiova să fie de ordinul milioanelor.
„Putem spune că de astăzi avem în sfârșit un aeroport european la Craiova, care îndeplinește absolut toate condițiile, cele mai noi tehnologii, mărimea necesară… S-a spus mult în ultima perioadă că e prea mare pentru Craiova și că de ce ne trebuia așa mare… E adevărat că e cel mai mare terminal regional din România, pe de altă parte însă cred că dezvoltarea turistică a orașului și nu numai, faptul că am reușit prin conexiunea cu Bucureștiul pe care o avem prin drumul expres și celelalte conexiuni care urmează, ne duce la gândul că peste câțiva an vom putea avea câteva milioane de pasageri pe an care să circule pe acest aeroport.
Craiova e situată la fix 200 de kilometri de București, de Sofia și de Belgrad, la confluența a trei capitale europene. Dezvoltarea din ultimii ani a atras mulți bulgari și mulți sârbi aici, care au început să se obișnuiască cu orașul și care au descoperit și acest aeroport pe care pot să-l folosească mult mai ușor decât aeroporturile din țara lor. E mai simplu pentru bulgarii din nord să ajungă la Craiova decât la Sofia sau pentru sârbii din estul Serbiei, normal că aveam nevoie de un aeroport care să dezvolte întreagă regiune, nu numai pe plan național.
Pentru noi, care avem un număr foarte mare de turiști în ultima perioadă, azi veți găsi 60-70 de autocare în zona stadionului, foarte multe mașini în zona aeroportului, veți înțelege că ar fi mai simplu pentru noi ca toate acestea să vină cu avionul. E foarte ieftin, sunt curse low cost, sunt mulți turiști străini din toate colțurile lumii – am avut stupefacția să găsim turiști din Singapore sau Las Vegas, și era absolut necesar un astfel de terminal la noi aici”, a declarat Lia Olguța Vasilescu în cadrul conferinței.