Tehnologie

Livrările de computere personale pe plan mondial se redresează

Posted on

Foto: iStock

Livrările de computere personale pe plan mondial au crescut cu 3% în trimestrul doi din 2024, datorită majorării cererii de dispozitive care folosesc inteligenţa artificială (AI), cel mai semnificativ avans în rândul producătorilor de PC-uri fiind înregistrat de grupul american Apple, transmite Reuters.

Potrivit celui mai recent raport al IDC, livrările tuturor producătorilor de PC-uri s-au situat la 64,9 milioane de unităţi în perioada aprilie-iunie 2024, al doilea trimestru consecutiv de creştere, după doi ani de declin.

Livrările Apple au urcat cu 20,8%, comparativ cu trimestrul doi din 2023, pe locul doi fiind Acer Group, cu un avans de 13,7%. Chiar dacă în ultimii doi ani piaţa PC-urilor s-a confruntat cu dificultăţi, în condiţiile în care cererea creată de munca la domiciliu în timpul pandemiei s-a evaporat, analiştii se aşteaptă la o redresare, pe fondul majorării cererii de dispozitive care folosesc inteligenţa artificială.

Totuşi, rezultatele slabe din China continuă să afecteze piaţa, susţine IDC, deoarece excluzând statul asiatic, livrările de computere personale pe plan mondial au crescut în ritm anual cu peste 5% în trimestrul doi din 2024.

Grupul chinez Lenovo are cea mai mare cotă de piaţă, 22,7%, urmat de HP, cu 21,1% şi Dell, cu 15,5%.

Cele mai citite știri

Exit mobile version