Transporturi
Lucian Bode: Structura de transport este coloana vertebrală pe care se ridică economic un oraş, un judeţ, o ţară
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat, vineri, pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de infrastructură susţinute şi promovate de liberali.
El a făcut referire la redeschiderea, de la 1 iunie, a rutei feroviare directă Bucureşti – Giurgiu, după finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a podului de pe râul Argeş din zona Grădiştea, prăbuşit în anul 2005 din cauza viiturilor produse de inundaţii.
„Este, într-adevăr, cea mai veche cale ferată construită în România, pentru care în anul 2020 s-a semnat contractul de modernizare. După 19 ani de la prăbuşirea Podului de la Grădiştea, linia de cale ferată va fi redeschisă. Chiar mâine, sâmbătă, 1 iunie, la ora 5,45, va pleca primul tren de călători din Gara de Nord din Bucureşti ajungând la 7,46 în Giurgiu. Totuşi, au trecut 19 ani. Trist…”, a declarat Lucian Bode la un eveniment de prezentare a candidaţilor PNL, la care au participat preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă, şi lideri locali.
Bode a spus că în anul 2020 au fost deblocat marile proiecte de infrastructură.
„Astăzi, Giurgiu este un exemplu elocvent care arată că guvernările liberale lucrează pentru oameni, nu împotriva lor (…). Am reuşit în guvernarea liberală din 2020 să deblocăm marile proiecte de infrastructură importante pentru dezvoltarea acestei regiuni (…). Structura de transport este coloana vertebrală pe care se ridică economic un oraş, un judeţ, o regiune, o ţară. Din păcate, aici, înainte de 2020, s-au înregistrat, să spunem lucrurilor pe nume, răspicat, multe recorduri negative cu centura ocolitoare Mihăileşti, al cărei contract l-am semnat în anul 2020 după relicitări ale proiectului şi s-a ajuns ca această centură ocolitoare să fie dată în circulaţie după zece ani de la prima licitaţie. După zece ani, câţiva kilometri de variantă ocolitoare au fost daţi în circulaţie”, a susţinut el.
Un alt exemplu pe care l-a dat este drumul de legătură între DN 5 şi Vama Giurgiu.
„Şase kilometri de drum nou construit, proiect tergiversat, din păcate, de celelalte guvernări, pentru care am dat ordinul de începere a lucrărilor în anul 2020 şi care astăzi este în circulaţie. Vă amintiţi cum arăta această poartă de intrare în România înainte de finalizarea celor şase kilometri de drum nou, modernizat”, a adăugat secretarul general al PNL.
Tot referitor la anul 2020, Bode arată că atunci PNL a pus spre consultare publică Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în România în perioada 2020-2030.
„Şi îmi amintea Dan Motreanu (preşedintele PNL Giurgiu – n.r.) cât de important a fost un obiectiv pe care mulţi l-au neglijat şi cât de important este astăzi pentru noi şi pentru dumneavoastră, care beneficiaţi de acest obiectiv: podul de la Adunaţii Copăceni, care în 19 noiembrie 2020 a fost dat în folosinţă. Sunt doar câteva din obiectivele despre care vă rog să vorbiţi în această campanie electorală, pentru că toate poartă ştampila PNL, toate sunt rodul muncii, viziunii, determinării şi susţinerii de către guvernările liberale”, a mai liderul liberal.
Potrivit acestuia şi drumul expres Bucureşti-Giurgiu, alternativă la DN 5, este un obiectiv inclus în planul de infrastructură al României şi o prioritate pentru Guvern.