Profil de antreprenor
„Lumea Dulciurilor”, o afacere delicioasă care a crescut sănătos
Oamenii de afaceri sunt percepuți, adesea, ca niște persoane „reci”, cu un foarte dezvoltat simț al câștigului financiar și cu mai puțină spiritualitate. Deși se spune că trăim într-o lume în care puterea banului face legea, există totuși afaceri au început cu un vis din copilărie. Astfel, putem întâlni oameni care au pornit la drum doar cu dorința de a face ceva deosebit și cu pasiune, totul dublat de foarte multă muncă. O astfel de poveste stă în spatele cofetăriei „Lumea Dulciurilor”, din orașul Găești, județul Dâmbovița.
Povestea de succes a cofetăriei „Lumea Dulciurilor” a început exact cu un deceniu în urmă. Cati Sandu era angajata unui notariat și muncea enorm, având aceeași activitate de când terminase studiile. Era în floarea vârstei, nu făcuse cursuri de antreprenoriat și nici nu se gândise până atunci să pună bazele unei afaceri, dar a avut o revelație și și-a urmat visul, cu decizii luate „la minut”. Avea, totuși, experiență legată de mediul de afaceri, din poziția pe care o ocupa în biroul notarial, însă nu apucase să-și facă prea multe calcule pentru a pune pe hârtie un plan de afaceri. Cu toate acestea, pe 15 iunie s-au împlinit zece ani de când a deschis o cofetărie, vizavi de parcul central din orașul Găești. „Cum am luat decizia? Din pasiune! Iar în prima zi am deschis la ora 9:00 și la ora 15:00 nu mai aveam nimic în vitrină. Tot orașul aștepta să dechid, toată lumea întreba, mereu, când deschid. Nu era nicio cofetărie în oraș, unde oamenii să stea la masă și să mănânce o prăjitură. Erau două, dar puteai să iei doar la pachet”, povestește antreprenoarea.
O pasiune din copilărie
Se spune că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, tot Universul te ajută să faci sau să obții acel lucru. Teoria aceasta se confirmă în povestea Cofetăriei „Lumea Dulciurilor”. După ce și-a creat în minte un plan de afaceri, Cati Sandu a primit un ajutor nesperat de la un prieten care a avut încredere în potențialul ei: i-a dat, cu împrumut, cei 6.000 de euro de care avea nevoie pentru a porni imediat afacerea. „Așa a început totul. Am cumpărat un cuptor la mâna a doua, cu 5.000 de lei, două frigidere, mi-a făcut cineva din oraș o vitrină de prăjituri, am comandat un dulap, o tejghea și niște decoruri suspendate, pentru pereți, câteva mese și scaune. Și așa am început. Nu am făcut niciun credit, în zece ani”, spune antreprenoarea. A reușit să amortizeze investiția în primul an, iar cifra de afaceri din primii cinci ani a fost la circa 60.000-70.000 de lei pe an. Apoi a continuat să investească, să inoveze, să se extindă, ajungând la o cifră de afaceri de 1.250.000 de lei în anul 2022.
Cofetăria, locul ideal pentru socializare
Cu foarte mult simț al comerțului, câștigat în timp, din experiența în domeniile conexe și din analiza empirică a evoluției altor afaceri, Cati Sandu a reușit să creeze și să implementeze „la minut” planul de afaceri, pe baza ideilor pe care le-a avut de-a lungul timpului. Și mai știa ceva important: atunci când faci ce-ți place și pui mult suflet în ceea ce creezi, e imposibil să nu iasă totul bine.
Într-un astfel de business mic, local, mai sunt câteva „ingrediente” foarte importante, pe care micii antreprenori le cunosc foarte bine, chiar dacă nu sunt predate la cursurile de antreprenoriat: dacă afacerea și omul care o ridică în comunitate sunt pe placul membrilor acelei comunități, atunci totul va decurge perfect, pentru că e un fel de a crește natural un business de care toată lumea are nevoie, iar ideile vin chiar de la publicul țintă.
„Cum am spus, tot orașul aștepta să deschid și a fost sărbătoare în prima zi. Îmi făcusem niște calcule, dar nu mă așteptam să se vândă tot în câteva ore. În timp, cred că mi-am fidelizat clienții prin calitate și prin seriozitate. Am ținut cont mai ales de nevoile și de dorințele lor. Conceptul meu a fost de la început de spațiu ideal pentru socializare. Asta vor găeștenii. Chiar au venit niște cliente din București, care au început să râdă. Când le-am întrebat de ce râd, mi-au arătat afară trei mese ocupate de bărbați care mâncau prăjituri. Mi-au zis că în București nu au văzut așa ceva. E o plăcere a oamenilor să stea la o masă cochetă, în centrul orașului, să socializeze la o prăjitură”, își rezumă antreprenoarea strategia de business care a ajutat-o să prindă gustul succesului.