Actualitate
Lumea se îndreaptă spre al patrulea an de deficit de boabe de cafea din care se produce cafeaua instant
Volcafe Ltd., unul dintre cei mai mari traderi mondiali de cafea, se aşteaptă la o situaţie fără precedent în care lumea se va confrunta cu al patrulea an consecutiv de deficit de boabe de cafea robusta, soiul utilizat în cafeaua instant, în condiţiile în care Vietnam, principalul producător mondial, continuă să fie afectat de secetă, transmite Bloomberg.
Recolta potenţială de cafea robusta a Vietnamului în sezonul 2024/25 este evaluată la 24 de milioane de saci, cea mai mică din ultimii 13 ani, potrivit unui raport intern al Volcafe, consultat de Bloomberg. Precipitaţiile reduse din Vietnam au provocat „pagube ireversibile” arborilor de cafea, în timp ce utilizarea scăzută de îngrăşăminte şi extinderea culturilor de durian în dauna culturilor de cafea au avut şi ele un impact asupra producţiei de boabe de cafea.
În aceste condiţii, Volcafe se aşteaptă la un deficit mondial de cafea robusta de 4,6 milioane de saci în sezonul 2024/25, mai mic decât deficitul de nouă milioane de saci înregistrat în sezonul precedent. Fiecare sac de cafea are o greutate de 60 de kilograme. Nivelul redus al ofertei a provocat deja o creştere a cotaţiilor la cafeaua robusta în acest an, astfel că la finele lunii aprilie cotaţiile futures la bursa de la Londra au atins un vârf de peste 4.300 dolari pe tonă.
Între timp, cotaţiile la bursă s-au mai redus dar „o soluţie la actualul deficit de cafea robusta cere preţuri mai mari” pentru a pune presiune asupra cererii sau a-i face pe cumpărători să utilizeze mai multă cafea arabica, se arată în raportul Volcafe.
Această prognoză este o veste proastă pentru amatorii de cafea, care plătesc deja mai mult pentru băutura lor preferată. Lumea se confruntă cu un deficit de cafea robusta pe măsură ce fenomenul meteo El Nino continuă să provoace pagube culturilor de cafea din Asia de Sud-Est.
Cu toate acestea, cererea pentru cafea robusta, stimulată de creşterea popularităţii cafelei instant, nu s-a diminuat pe pieţele emergente, ci este prognozată să încetinească numai după ce preţurile majorate vor fi transferate pe seama consumatorilor, se arată în raportul Volcafe.
În schimb, perspectivele în ceea ce priveşte aprovizionarea cu cafea arabica, soiul mai scump, sunt mai bune, iar livrările globale de cafea sunt aşteptate să depăşească consumul în sezonul 2024/25. Însă, surplusul existent la nivel mondial s-a redus la doar 700.000 de saci, după ce evoluţiile meteo nefavorabile au afectat culturile din Brazilia, Vietnam şi America Centrală, susţine Volcafe.