Actualitate
Luna viitoare se va putea circula şi pe sectorul de autostradă cuprins între DN4 şi autostrada Soarelui
Ritmul de lucru este bun pe ultimii 10 kilometri ai lotului 1 (Glina – Vidra) al autostrăzii A0 Sud, iar de luna viitoare se va putea circula şi pe sectorul de autostradă cuprins între DN4 şi A2 (Autostrada Soarelui), a scris directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, şeful CNAIR a precizat că antreprenorul turc (Alsim Alarko) care construieşte lotul 1, de 16,93 kilometri, lucrează acum la montarea parapetului pe bretelele care asigură accesul în şi din A2, aşternerea de balast stabilizat pe calea 1 în zona km 55+500 (ultimul sector pe care mai trebuie executată acest tip de lucrare), executarea de rosturi de dilataţie pe pasajul care traversează A2.
„După finalizarea acestor lucrări, se va putea circula continuu pe autostradă de la intersecţia cu DN6 până la Constanţa (A0 Sud şi A2), pe o lungime de 236 de km”, a subliniat Pistol.
Circulaţia pe Lotul 2 al A0 Sud (Vidra – Bragadiru), între intersecţiile cu DN6 şi DN5, a fost deschisă anul trecut (2023), iar în luna aprilie 2024 a fost dată în trafic şi o secţiune de 7 km din lotul 1, care continuă legătura până la intersecţia dintre A0 şi DN4.