Magia leului

La începutul anilor ‘90, un prieten de familie și-a cumpărat o geacă de piele maro. Cum de am reținut un asemenea detaliu? Omul strânsese mult timp bani pentru mașină, dar revoluția nu l-a prins la volan ci cu lei la CEC. Până a reușit să-i scoată se devalorizaseră atât de mult încât visul pe patru roți se făcuse maro și stătea în cuier. Era pe vremea când inflația avea și trei cifre, o perioadă care spune multe de înțelepciunea și cunoștințele de economie ale eșalonului doi din Partidul Comunist, care a preluat conducerea României democratice. 

De atunci a trecut ceva timp. Am tăiat patru zerouri din bancnote, am intrat în UE, am trecut printr-o mare criză economică modială și printr-o pandemie. Ne-a rămas doar războiul de la la graniță. Și, cu bune și rele, am ajuns în 2026. Totuși, dacă pentru haosul economic de la începutul anilor ’90 găsim astăzi explicații clare, prezentul vine cu o contradicție greu de înțeles.

La sfârșitul lui 2020, în România, inflația anuală era de 2,6%. Apoi a început show-ul: 5,1% în 2021, 13,8% în 2022, 10,4% în 2023, 5,1% în 2024, iar la sfârșitul lui 2025 inflația a urcat din nou, la 9,69%. În aprilie 2026 am ajuns la 10,7%, ceea ce ne plasează, detașați, pe locul întâi în UE. Dacă punem cap la cap acești ani, puterea de cumpărare a leului a scăzut cu aproape 50%. Adică, ce cumpăram cu 100 de lei în 2020, astăzi cumpărăm cu aproape 150. 

În zona euro, în 2020, inflația medie a fost 0,7%, în 2021 a urcat la 2,9%, în 2022 a atins un vârf de 9,2%, după care a scăzut rapid: 5,4% în 2023, 2,4% în 2024 și în jur de 2% în 2025. Cumulat, prețurile în euro au crescut cu vreo 20%. 

Acum vine partea de science fiction: cursul leu-euro a rămas stabil. Acesta a fost 4,83 lei în 2020 și a ajuns la 5,04 lei în 2025. În prezent, din cauza crizei politice, a trecut bine de 5,2, dar leul tot rămâne solid. Prin urmare, a pierdut față de euro mai puțin de 8%, în timp ce, în interior, a pierdut aproape jumătate din puterea de cumpărare. Oricâte explicații am căuta, întregul fenomen e greu de înțeles. 

O parte din miracol se datorează trucurilor BNR, asta e clar. Atunci când presiunea pe leu e mare, banca centrală scoate valută și o aruncă în piață. Cel mai la îndemână exemplu: în luna mai 2025, după turul I al alegerilor prezidențiale, rezervele BNR au scăzut cu aproape 6,8 miliarde de euro într-o singură lună. Dar, după ce mai cuantifici și efectele dobânzii de politică monetară, unele deloc de neglijat cât timp e ținută de ceva vreme mult mai jos decât inflația, rolul vizibil al BNR în acest joc se cam termină.

Atunci ce explicații logice ar mai putea fi? În primul rând, ne putem uita la fondurile europene, la investițiile străine directe și la împrumuturile statului în euro. Toate acestea sunt importante, dar nu justifică anomalia. Așa că, singura care ar mai conta în poveste ar fi diaspora, „investitorul tăcut”. În fiecare an, românii din străinătate trimit acasă multe miliarde de euro. Banii aceștia ajung la copii, bunici sau nepoți, iar în România se transformă în lei. Iar euro de vânzare în țară înseamnă un leu mai puternic. Mai putem lua în calcul valuta provenită din trafic de persoane sau de stupefiante, cât și conaționalii care se duc „să se descurce” prin lume și se întorc cu prăzi bogate. Dar, chiar dacă vorbim de multe sute de milioane de euro sau chiar de miliarde, tot nu se explică forța leului. Prin urmare, bunul-simț economic ne spune că ori prețurile interne sunt umflate artificial, ori cursul e ținut bine în frâu. 

Răspunsul, cred, îl găsim în anii ’90, în geaca de piele maro. La un moment dat, vine un moment în care afli cât valorează cu adevărat banii din buzunar. Și nu, nu e cât scrie pe ei. Banca Națională poate reușește să țină leul în lesă, dar vânzătorul din piață, farmacista, bonul de la supermarket sau factura de curent îți vor arăta mereu scumpul adevăr.