Finanțe personale
Majoritatea românilor sunt mulţumiţi de deciziile lor financiare din 2023
Majoritatea românilor sunt mulţumiţi de deciziile lor financiare din 2023, iar 2 din 10 nu regretă cheltuielile făcute, potrivit unui studiu de profil.
Potrivit cercetării Dynata realizate pentru Revolut, după 12 luni dificile, marcate de inflaţie şi de creşterea costului vieţii, românii cred că cea mai mare realizare financiară în acest an a fost să înveţe efectiv cum să economisească (31%). Pentru 27% dintre respondenţi, este o mare împlinire faptul că starea lor financiară a rămas stabilă în 2023. Totuşi, 11% consideră că situaţia lor financiară s-a deteriorat.
Un român din patru spune că a învăţat să îşi gestioneze mai bine banii, o percepţie întâlnită atât la femei cât şi la bărbaţii cu vârste cuprinse între 35-44 de ani (32%). Din rezultatele studiului reiese că cei mai afectaţi au fost cei din generaţia Boomers (55-64 de ani), cu 18% dintre răspunsuri. În schimb, reprezentanţii Generaţiei Z (18-24 de ani) au fost campioni la economisire (41%) şi, în egală măsură, şi printre cei mai activi investitori (21%), conform aceluiaşi studiu.
Totodată, 6 din 10 români au apreciat că modul în care au cheltuit în 2023 a fost unul „mulţumitor”, declarând că au luat în general decizii bune şi au fost cumpătaţi cu cheltuielile. Bărbaţii sunt mai mulţumiţi de alegerile lor financiare decât femeile (61% vs 55%) şi, în egală măsură, persoanele mai mature, de peste 65 de ani (69%). Milenialii (25-34 de ani) au sentimente amestecate în privinţa comportamentului lor financiar – 44% cred că în unele cazuri au luat decizii bune, în altele au risipit banii. Respondenţii din categoria de vârstă 45-54 regretă cel mai mult cheltuielile făcute în 2023 – 6% (vs. 4% media naţională).
Conform datelor interne ale băncii digitale Revolut, în primele 11 luni complete ale anului 2023, un client român a cheltuit, în medie, 1.726 de lei/ lună cu Revolut pentru a plăti produse şi servicii din diverse categorii. Utilizatorul român mediu a continuat să prefere cardul fizic pentru plăţile la comercianţi, efectuând 81 de plăţi per utilizator în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023. Media pentru tranzacţiile cu cardurile virtuale a fost de 36 de tranzacţii per client, la nivelul întregului an. De asemenea, clienţii români au generat şi peste 2 milioane de carduri virtuale de unică folosinţă pentru diverse achiziţii.
Oricât de bine ar încheia românii anul, din punct de vedere financiar, tot mai rămân lucruri de îmbunătăţit în 2024. Unul din cinci români este satisfăcut de modul în care şi-a gestionat banii în ultimele 12 luni, iar o treime dintre respondenţi regretă că nu au economisit atât cât ar fi vrut. 17% şi-ar fi dorit să adauge noi surse de venituri, 13% să investească mai mult, iar 11% să-şi fi îmbunătăţit aptitudinile de gestionare a fondurilor personale.
Femeile regretă într-o măsură mai mare decât bărbaţii că nu au economisit mai mult (38% vs 27%). Generaţia Z (18-24 ani) de asemenea vede comportamentul de economisire ca unul foarte important (36%). Studiul mai arată că, pe măsură ce devin mai experimentaţi şi înaintează în vârstă, românii devin mai puţin „emoţionali” în relaţia cu banii – segmentele de vârstă 65+ au mai puţine regrete legate de managementul banilor faţă de cei mai tineri, din generaţia Z (30% vs 15%).
Dintre toate categoriile de vârstă, segmentul 55-64 este cel mai nemulţumit de faptul că nu a reuşit să găsească sursele de suplimentare a veniturilor (22%). În 2024, reprezentanţii Generaţiei X ar putea lua în calcul funcţionalităţile Revolut pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele financiare şi informaţiile despre investiţii, pentru a-şi mări şansele de atingere a obiectivelor financiare. 17% dintre respondenţii din această categorie de vârstă spun că regretă faptul că nu au învăţat cum să-şi investească banii.
„Indiferent de comportamentul financiar din 2023, 2024 vine cu noi oportunităţi de îmbunătăţire a modului în care îşi gestionează finanţele şi îşi ating obiectivele financiare. Mulţumită produselor şi funcţionalităţilor adăugate în 2023, clienţii au posibilitatea să înveţe, să testeze, să îşi exerseze aptitudinile financiare, să ţină evidenţa cheltuielilor zilnice, să economisească sau să investească, într-un singur loc, în aceeaşi aplicaţie”, a declarat Gabriela Simion, director general Revolut Bank UAB sucursala România.