Actualitate

Manea (BCR), despre Noua Casă: Eu aş schimba programul şi aş face affordable housing

Posted on

Foto: iStock

Programul Noua Casă ar trebui schimbat, lăsat la nivelul administraţiei locale, iar prin intermediul acestuia să poată fi cumpărate case de către categorii profesionale unde România înregistrează un deficit, precum medici sau profesori, susţine Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

„Eu aş schimba programul şi aş face affordable housing (locuinţe la preţuri accesibile – n.r) şi aş ţinti affordable housing unde avem deficite calitative: infirmiere, asistente medicale, medici, învăţători, profesori, în comunităţi şi aş duce programul la nivelul administraţiilor locale. L-aş lăsa la nivelul comunităţii şi la nivelul în care comunitatea administrativă îşi vede interesele strategice şi să direcţioneze”, a afirmat Sergiu Manea, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Pe de altă parte, întrebat de jurnalişti despre evoluţia creditării, el a spus că aceasta este în creştere, dar problema o constituie numărul redus de companii bancabile.

„Eu cu intermedierea am următoarea problemă, nu cred că o vom rezolva pe canalul creditului bancar dintr-un motiv foarte simplu, şi asta v-o spun pentru că resimt în fiecare zi competiţia din piaţă. Am credita orice companie creditabilă. Problema este că spre deosebire de acum 15 ani sunt nişte reguli foarte, foarte strânse, pe care trebuie să le urmăm. În alte ţări, numărul potenţialilor împrumutaţi din zona antreprenorială, companii mici, medii, mari este mult mai mare decât este în România, raportat la produsul intern brut. Atunci când vorbesc despre piaţa de capital, în sens larg, mă gândesc că aceasta ar putea antrena potenţiala, să spunem, bancabilitate, nivel doi, trei, a acestui mediu antreprenorial pe care încercăm să-l creăm, pentru că noi vorbim acum de mediu antreprenorial 4.0”, a spus Sergiu Manea.

Acesta a menţionat că bilanţul de corporate banking al Băncii Comerciale Române a crescut din 2019 în fiecare an peste produsul intern brut nominal.

„Nu peste produsul intern brut real, ci peste produsul intern brut nominal. Şi nu a crescut numai din mărimea volumului la nivel de un credit, un wallet, ci din creşterea relaţiilor de creditare. Deci practic relaţiile noastre de creditare au crescut cu 25% de atunci şi până acum. Au crescut şi volumele la nivel de simplu ticket”, a explicat directorul BCR.

Manea a precizat că toate băncile din România sunt interesate să crediteze companiile şi prin aceasta să ajute economia României să crească.

„Ţintim companiile, ţintim angajatorii, indiferent dacă sunt companii mici, microcompanii sau angajatori mari, pentru că aşa vom crea creşterea economică şi vom face transfer de avere de la produsul intern brut la nivel individual, astfel încât, mai departe, o gospodărie să-şi poată crea un viitor”, a subliniat Sergiu Manea.

În ceea ce priveşte ritmul de creditare pe care banca îl consideră optim, el a menţionat că acesta trebuie să fie peste cel a produsului intern brut nominal, în zona de companii. Sergiu Manea a afirmat că în zona de persoane fizice importantă este sănătatea financiară a fiecărui individ şi a fiecărei gospodării, iar aceasta nu înseamnă întotdeauna credit.

De asemenea, el a declarat că România a intrat în middle income trap (capcana venitului mijlociu n.r), definită ca incapacitatea unei ţări să iasă dintr-o zonă confortabilă de venit şi să meargă mai departe.

„Nu e nicio nenorocire. Sunt vreo 24 de ţări în lume conform statisticilor din 2011-2012 care depăşiseră această boală, dar între acele ţări se aflau Polonia şi Coreea de Sud. Motivul intrării în această capcană era creşterea semnificativă a salariilor, o dinamică a productivităţii inferioară şi în acelaşi timp incapacitatea acelei economii să urce pe lanţul producător de valoare”, a precizat Sergiu Manea.

Oficialul BCR a afirmat că ieşirea din această capcană ar trebui să însemne urcarea în Legatum Prosperity Index de la 40-50 la 15-25 şi la Indicatorul de Încredere Societală să ajungem de la 85 la în primele 30-40 de locuri. De asemenea, o ţintă ar fi dublarea PIB în următorii 10 ani.

„Concluzia este una foarte simplă. Este posibil să dublăm Produsul Intern Brut în următorii 10 ani? Răspunsul meu este da, nu ar trebui să ne propunem mai puţin, dar ar trebui să tratăm cu seriozitate pentru că dacă am plecat cu acest deziderat şi am organizat contextul de aşa natură, nici nu va conta că produsul intern brut al României peste 10 ani va fi crescut cu 75% sau 80%, dacă vom merge în această direcţie. Şi noi credem că elementele de intervenţie sunt la alegerile individuale, la crearea unui mediu antreprenorial sustenabil şi la crearea unei societăţi care să poată să facă pe cei care fac alegeri bune să simtă că efortul, munca, învăţarea produc rezultate aici acasă”, a punctat Sergiu Manea.

Cele mai citite știri

Exit mobile version