Actualitate

Marcel Boloş acuză răstălmăcirea propunerilor ”în mod toxic”: Refuz să cred că dacă eşti candidat la prezidenţiale uiţi instant legea

Posted on

Foto: gov.ro

Ministrul Finanţelor Publkice, Marcel Boloş, acuză, luni seară, că toate propunerile şi intenţiile sale se răstălmăcesc” în mod toxic”, fiind folosite pentru dezinformare. ”Refuz să cred că dacă eşti candidat la prezidenţiale uiţi instant legea”, afirmă Boloş, precizând, de asemenea, că partidele i-au reproşat că nu a prezentat aceste propuneri la nivel politic. ”Ce doriţi: consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri?”, a mai transmis ministrul Finanţelor, explicând că aceste momente trebuie depăşite, iar România fiscală trebuie să se modernizeze şi să crească veniturile la buget.

”Atunci când eşti ministrul Finanţelor şi ai în faţă 175 miliarde lei creanţe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuţiile sociale de 53 miliarde lei, îţi pui în permanenţă întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri şi popoluaţia să nu aibă parte de noi şi noi sarcini fiscale? Pentru că introducerea de noi taxe NU este o soluţie. În acelaşi timp, te uiţi în jur cum unii aleg să răstălmăcească în mod toxic intenţiile şi prevederile unor propuneri pentru a-şi urmări propriile interese politice şi pentru a induce în eroare opinia publică”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş îi acuză pe cei care îi răstălmăcesc propunerile că, ”în loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică şi să propună soluţii viabile, preferă să recurgă la denigrarea” sa şi la dezinformare.

”Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate şi a incapacităţii de a oferi alternative reale şi constructive pentru problemele cu care se confruntă România”, a mai scris ministrul, referindu-se la câteva dintre propunerile pe care le consideră bune pentru mediul de afaceri care este corect şi cinstit.

”Am publicat în dezbatere un proiect de act normativ pentru modificarea codului de procedură fiscală. Proiect pe care l-am discutat cu mediul de afaceri înainte să îl urcăm pe site-ul instituţiei şi de la care încă primim feedback. Le mulţumesc pe această cale.

Una dintre prevederi spune că tranzacţiile pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport sunt condiţionate de achitarea obligaţiilor vânzătorului faţă de ANAF (TVA, impozit pe venit, contribuţii sociale). O astfel de prevedere există deja de mult timp, pentru achitarea obligaţiilor la bugetele locale. Refuz să cred că dacă eşti candidat la prezidenţiale uiţi instant legea cu care trebuie să lucrezi în fiecare zi, a mai scris Boloş pe Facebook.

Acesta explică faptul că cel care cumpăraă ”nu este obligat să îşi achite datoriile înmainte, ci o poate face din banii obţinuţi din banii care face obiectul vîânzării”.

”Este o măsură de responsabilitate fiscală şi de respectare a legii, care protejează interesele publice ale tuturor celor care îşi plătesc corect taxele. Într-o democraţie funcţională, protejarea drepturilor individuale trebuie să fie echilibrată cu respectarea legii şi a responsabilităţilor faţă de comunitate. Invocarea dreptului la proprietate ca argument împotriva acestei măsuri reflectă o înţelegere limitată a principiilor de drept”, a mai transmis ministrul Finanţelor.

Acesta s-a referit şi la CNP-ul finscal.

”Au tot răspândit ideea că „CNP-ul fiscal” pe care îl avem in vedere înseamnă că vrem să ştim tot ce-şi cumpără românii. Scrie clar în proiectul de act normativ că este o măsură OPŢIONALĂ (…) Nu ne interesează ce îşi cumpără oamenii, mereu ne-a interesat doar să restrângem pe cât posibil canalele prin care se face evaziune fiscală. CNP-ul fiscal ne va ajuta să introducem un sistem prin care românii care cer bonul fiscal la anumite servicii şi magazine, precum coafor, service auto sau magazine de cartier (acolo unde este evaziune mare), să poată primi reduceri de taxe şi chiar şi sume de bani înapoi. Acestă măsură este în beneficiul oamenilor de afaceri. Pentru ca cei certaţi cu legea şi cei care fac evaziune fiscală să fie determinaţi de cumpărători să emită bonurile fiscale. Aceşti competitori neloiali sunt primii duşmani ai mediului de afaceri corect şi cinstit”, a mai scris Boloş.

În legătură cu e-Factura, ministrul respinge acuzaţiile că ar fi fost introdusă ”peste noapte”: ”Ştim cu toţii că am introdus o perioadă de şase luni de acomodare, când nu s-au aplicat sancţiuni pentru cei care nu au folosit sistemul”.

În plus, ministrul afirmă că a propus reducerea plafoanelor în numerar doar pentru cei care nu îşi achită taxele şi impozitele şi au popriri pe cont: ”Deci rău platinicii care fentează statul. Ce este rău în asta? Să rămânem în continuare cu 175 miliarde lei creanţe neîncasate? Să ne uităm neputincioşi la evazionişti? Să nu uităm că doar de aici vin banii de salarii pentru profesori, salariile pentru medici, banii pentru pensii, banii pentru autostrăzi şi multe ale proiecte adresate românilor”.

Imi reproşează partidele politice că nu am prezentat la nivel politic aceste măsuri, adresate celor din mediul de afaceri obişnuiţi cu neplata impozitelor şi taxelor. Îi rog frumos să aibă decenţa necesară şi să aibă răbdare pentru a finaliza procesul de consultare cu reprezentanţii mediului de afaceri pe care deja l-am început, pentru că lor li se adresează în primul rând. Apoi, concluziile acestor consultări vor fi prezentate celor în drept pentru a lua deciziile. Ce doriţi până la urmă? Consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri?”, a mai transmis Boloş.

Potrivit acestuia, ”momentele acestea trebuie depăşite”.

”Nu putem sta într-un blocaj permanent. România are nevoie de un sistem fiscal modern, politici publice raţionale, de o restructurare de cheltuieli publice, de luptă continuă cu evaziunea fiscală, dar şi de o utilizare eficientă a banilor publici destinaţi românilor. Procesul de consolidare fiscală şi eforturile pe care le face acum Guvernul României nu trebuie batjocorite de interesele meschine ale unor oameni care se doresc a fi oameni de STAT. România are nevoie de soluţii corecte şi viabile pentru a asigura o dezvoltare pe termen lung, dar şi de oameni de STAT înţelepţi pentru a-i folosit eficient resursele”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version