Actualitate
Marcel Boloş: În 2025, România va avea un program special de finanţare dedicat copiilor
România va avea, în 2025, un program special de finanţare dedicat activităţilor şi investiţilor în infrastructura şi serviciile destinate copiilor, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-o postare pe Facebook.
„Vorbim despre un program care să sprijine investiţii substanţiale în modernizarea infrastructurii educaţionale din zonele rurale şi defavorizate, extinderea accesului la servicii medicale şi sociale esenţiale, prin centre de asistenţă şi consiliere în comunităţile defavorizate, precum şi dezvoltarea unor reţele de protecţie socială”, a subliniat Boloş.
Acesta a precizat că a avut joi o şedinţă de lucru în care s-a discutat pe această temă, alături de ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, Natalia Intotero şi Rareş Achiriloaie, preşedinte ANPDCA, cu doamna dr. Najat Maalla M’jid, Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru problema violenţei împotriva copiilor şi Gabrielle Akimova, Reprezentant Adjunct UNICEF.
„Am convenit ca echipa MF să lucreze cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse la un program special de finanţare destinat activităţilor şi investiţilor în infrastructura şi serviciile destinate copiilor. Ştiţi că pentru noi, o prioritate esenţială a acestui an a fost modernizarea marilor servicii publice. În 2024, vedem că cele două mari servicii publice au ajuns să aibă un buget de 150 miliarde lei, comparativ cu 100 miliarde lei în 2023”, a menţionat Boloş în postarea sa.
Ministrul Finanţelor a susţinut că pentru educaţie, de la începutul anului, s-a înregistrat „o creştere istorică de 61%”, care nu a însemnat doar creşteri de salarii şi de burse, ci şi îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi dezvoltare.
„Pe componenta de sănătate, pe lângă bugetul pe care îl avem pentru Casa de Sănătate, de 73 miliarde lei, şi pentru Ministerul Sănătăţii, 17 miliarde lei, urmărim implementarea obiectivelor de investiţii care sunt cu surse de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de la cabinetele medicale individuale până la unităţile spitaliceşti modernizate sau peste 760 de milioane de euro în serviciile medicale de prevenţie asigurate din fonduri europene, prin intermediul programului de Sănătate”, a punctat el.
De asemenea, Boloş a adăugat că în Politica de Coeziune 2021-2027 sunt două programe speciale pentru componenta socială.
„Nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte, dar ca ministru al fondurilor europene am ţinut să avem în Politica de Coeziune 2021-2027 două programe speciale pentru componenta socială: Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) şi Programul Educaţie şi Ocupare (PEO). Împreună au un buget total de 8 miliarde de euro”, a transmis ministrul Finanţelor.
Potrivit sursei citate, PIDS urmăreşte să schimbe viaţa a peste 90.000 copii, iar prin PEO peste 2.000 copii sunt sprijiniţi să participe la educaţia timpurie. Acestea sunt doar două dintre numeroasele obiective ale programelor, care urmăresc să răspundă nevoilor românilor vulnerabili.
„Ţin mult la aceste investiţii din următorul considerent: înţelegerea liberalismului autentic nu exclude preocuparea faţă de bunăstarea celor mai vulnerabili, în special a copiilor. Ei sunt nu doar beneficiari ai politicilor noastre sociale, ci şi resursa viitoare a economiei. Fără a investi în educaţie, sănătate şi protecţie socială pentru tineri, riscăm să slăbim tocmai bazele care fac o economie de piaţă funcţională şi sustenabilă”, a mai scris ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe reţeaua de socializare.