Actualitate

Marcel Boloş: Ne-am asumat reducerea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală, creşterea gradului de colectare, dar şi prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de bunuri

Foto: gov.ro

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, marţi seară, că, pentru atingerea obiectivelor propuse privind reducerea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală, creşterea gradului de colectare r şi prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de bunuri ”singura şansă reală este să ţinem pasul ritmului inovării şi tehnologizării”.

”Ne-am asumat reducerea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală, creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, dar şi prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de bunuri. Singura noastră şansă reală în acest proces este să ţinem pasul ritmului inovării şi tehnologizării”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Acesta afirmă că se fac progresele zilnice cu fiecare proiect: e-factura, SAF-T, e-sigiliu sau e-transport.

Ministrul Finanţelor se referă la modificările aduse de la 1 ianuarie Sistemului naţional RO e-Transport.

”Transportatorii trebuie să ştie că am extins obligaţia de notificare pentru toate bunurile (nu numai cele cu risc fiscal) în cazul tuturor operaţiunilor (achiziţii intracomunitare, livrări intracomunitare etc.). Astfel, toate mărfurile care tranzitează punctele de trecere a frontierei sunt declarate la punctele vamale. Aceste declaraţii sunt preluate în Spaţiul Privat Virtual, după care îşi urmează cursul de verificare a riscului de fraudă fiscală”, a mai transmis ministrul.

Boloş afirmă că datele referitoare la expeditor şi beneficiar, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate ”sunt foarte utile pentru a lupta cu evazioniştii care deturnează bunurile şi ajung să le vândă la negru”.

”Informaţiile obţinute prin camerele de luat vederi amplasate în punctele de trecere a frontierei vor fi asociate cu notificările din sistem şi cu alte date aflate la dispoziţia ANAF sau transmise de alte instituţii. Astfel, ne vor ajuta să îmbunătăţim analizele de risc şi să combatem mult mai uşor fraudele”, a mai transmis Boloş.

Cele mai recente știri

To Top