Actualitate

Marcel Ciolacu: România, în viitorii cinci ani, va fi în primele zece PIB-uri ale Europei. Vom depăşi Austria, anul viitor

Posted on

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că, „în acest moment în lume totul este despre economie”, el afirmând că în scurt timp România va fi una dintre primele zece economii ale Europei.

”În acest moment, în lume totul este despre economie. Intrarea în OCDE va conta imens, intrarea în Schengen contează imens pentru noi, pentru români, plus că e o nedreptate, dar explozia, în PIB-ul României… noi vom depăşi Austria. Anul viitor, noi vom depăşi. Ca putere de cumpărare, în acest moment, ne apropiem foarte mult de Polonia. Noi vom fi, România, în viitorii cinci ani, vom fi în primele zece PIB-uri ale Europei”, a declarat, luni seară, într-un interviu la Antena 3, Marcel Ciolacu.

El spune că România trebuie să aibă relaţii mai strânse cu ţările din Balcanii de vest, dar şi că este nevoie de o relaţie mai strânsă cu Turcia.

Premierul adaugă că, ”în acest moment, nimeni nu-şi mai permite să vorbească de sus cu România, dar acest respect ţi-l câştigi fiind serios, implicându-te, implicându-te şi pentru tine, dar şi pentru regiune”.

Cele mai citite știri

Exit mobile version