Marea problemă din sistemul de educație nu sunt salariile mici

Dincolo de declarațiile date la televizor de către o parte sau alta, dincolo de negocierile de tipul  “mai dau eu de la mine, mai lasă tu de la tine”, greva profesorilor m-a determinat să trag concluzia că sistemul de educație nu este altceva decât cea mai expresivă oglindire a societății cangrenate în care trăim. 

Premisa de la care a plecat protestul angajaților din educație a fost că nu se poate face performanță cu salarii mici întrucât “cineva care are grija facturilor nu poate sta cu mintea la ore”, un principiu simplu cu care aproape că nu poți să nu fii de acord. Însă îmi este teamă și chiar aș putea paria pe faptul că majorarea salariilor profesorilor nu va schimba cu absolut nimic performanța josnică a sistemului de învățământ românesc, iar situația nu s-ar schimba nici dacă un profesor ar avea un salariu net de 4.000 de euro, nu de 4.000 de lei cât au cerut ei. Și asta din simplul motiv că sistemul de educație de stat nu a creat niciodată nicio legătură între salarii și performanță și nu a existat niciodată un sistem care să încurajeze performanța în educație. Atât timp cât nu există un sistem pus la punct prin care un angajat să fie motivat să obțină rezultate cât mai bune, pentru ca în urma acelor rezultate scalabile și recunoscute să poată obține la rândul său avantaje direct proporționale cu aceste rezultate, vorbim degeaba despre performanță în sistemul de educație. Drept dovadă este sistemul privat de educație, acolo totul este orientat realmente către rezultat și către performanță. Este un principiu oarte simplu: orientarea către rezultat creează concurență, iar concurența, la rândul său, creează profesioniști, întrucât regulile pieței concurențiale împing întotdeauna în sus calitatea serviciilor sau a produselor, iar profesioniștii de top vor fi întotdeauna foarte căutați și foarte bine plătiți. 

Nu este cazul sistemului de educație de stat din România, un sistem care nu doar că nu concurează cu nimeni, dar deține și monopolul absolut în ceea ce putem numi “piața educației.” Școala de stat nu va avea niciodată interesul să facă performanță pentru că nu are niciun drive real să facă asta. Astfel că, oricât de mult s-ar mări salariile profesorilor, performanța va fi aceeași: zero sau aproape de zero. În loc să mărească salariile profesorilor, statul român ar trebui să încurajeze investițiile în școli private, să acorde facilități și subvenții celor care se orientează către învățământul privat, iar în momentul în care cei care activează în învățământul de stat vor simți că au concurență, abia atunci vor începe să se gândească să facă și performanță. Până atunci, rămâne cum am stabilit: greva profesorilor nu a rezolvat nimic în materie de performanța sistemului de educație, ba dimpotrivă, majorarea salariilor nu a făcut altceva decât să gireze și mai mult incompetența.